UPDATE ora 18.00. DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați a rămas singurul drum național închis traficului rutier din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
De asemenea, din același motiv, se păstrează și restricția pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, în județul Galați, pe DN 24D (Băleni – limită cu Județul Vaslui).
UPDATE ora 15.00. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, duminică, la ora 15.00, mai erau închise circulației trei drumuri naționale:
- DN23 Brăila – Olăneasca, jud. Brăila
- DN 23B Măicănești – Ciorăști, județul Vrancea
- DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați
De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat – Băile (județul Buzău) – Brăila (jud. Brăila) are traficul restricționat pentru mașinile cu masa mai mare de 3,5 tone, iar pe DN 24D( Băleni – limită cu Județul Vaslui) și DN 25 ( Hanu Conachi – Șendreni), din județul Galați, traficul este restricționat pentru auto cu masa mai mare de 7,5 tone.
***
Știrea inițială: Potrivit autorităților, în intervialul 28 ianuarie, ora 7.00 – 29 ianuarie, ora 7.00, au fost afectate 18 județe și municipiul București de efectele ninsorilor și vântului puternic.
Pompierii au intervenit pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, pentru degajarea a 83 de copaci și 15 stâlpi de electricitate, fiind avariate 24 de autoturisme, o anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe, cât și pentru evacuarea apei.
De asemenea, autoritățile au fost solicitate pentru a interveni pentru mai multe situații de urgență. În județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, pompierii salvatori au acționat pentru preluarea a 4 gravide, blocate în autoturisme și transportarea acestora, în condiții de siguranță, la cele mai apropiate unități sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și pentru preluarea altor două persoane care necesitau dializă.
Nouă drumuri naționale, blocate de zăpadă
Potrivit bilanțului IGSU, prezentat la ora 10, 9 drumuri naționale și 44 de drumuri județene sunt blocate din cauza zăpezii. Potrivit centrului Infotrafic sunt închise: DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău; DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău; DN 23A Gologanul – Ciorăști, județul Vrancea; DN 23 Brăila, județul Brăila – Mândrești, județul Vrancea; DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați; DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați; DN 11A Bârlad- Podu Turcului/județul Vaslui.
Autoritățile intervin în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Tulcea, Vaslui și Vrancea pentru degajarea zăpezii de pe carosabil și deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă.
122 de localități fără curent electric
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 122 de localități din 7 județe (Argeș, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova și Vrancea), fiind afectați 29.389 de consumatori. Echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate, precizează IGSU.
Autoritățile precizează că pentru gestionarea situațiilor de urgență cauzate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase au intervenit forțe ale Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, polițiști, jandarmi), ale Ministerului Apărării Naționale precum și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro