O aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii s-a prăbușit marți, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită, iar pilotul s-a catapultat, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Un localnic aflat într-o fermă din apropiere a surprins momentul cu telefonul mobil, relatează site-ul Sursa Zilei.
„Uite, mă, s-a prăbușit un avion. Ai văzut că s-a parașutat (pilotul n.r.)? Ai de capul meu! Ai văzut cum a explodat?”, se aude pe înregistrarea video unul dintre bărbați.
„Dacă venea aici?”, întreabă altul panicat. „Putea să vină oriunde. Că nu-i departe”, răspunde amicul. „Ne omora!”, își închipuie scenariul sumbru unul dintre localnicii care se aud pe filmare.
Primarul comunei Botoș din Mureș, Dumitru Cotoi, a fost martor la prăbușirea MiG-ului 21 LanceR și este primul care a ajuns la locul unde era pilotul care reușise să se catapulteze din aeronava MiG 21 LanceR, care s-a prăbușit marți în apropierea localității Dedrad, potrivit cotidianului Zi de Zi.
Potrivit edilului, accidentul a avut loc în extravilanul comunei Batoș și nu a afectată nicio gospodărie, doar că avionul e distrus.