Până în prezent, aceste familii au locuit într-un cămin pus la dispoziție de Primăria sectorului 5.
„Am fost preocupați permanent de situația celor afectați de incendiu, încă din primul moment. Reprezentanții Poliției Locale și ai Direcției de Asistentă Socială au fost la față locului imediat după producerea incendiului și au oferit soluții pentru relocarea familiilor rămase fără locuința, dar Primăria sectorului 5 ne-a refuzat ofertă, invocând legislația care stabilea obligația primăriei de sector în rezolvarea situației persoanelor sinistrate. Mă bucur că astăzi, după o perioadă în care acești oameni au fost nevoiți să locuiască într-un cămin, am finalizat toți pașii legali, astfel încât aceștia să beneficieze în prag de iarnă de locuințe decente, modernizate. Cele 8 familii au primit apartamente de 2 și 3 camere, în blocurile din Piață Națiunilor Unite, pe bază unor contracte de închiriere, pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitate de prelungire. Chiriile se situează între 120 și 170 lei pe luna. Ne-am propus, de asemenea, să îi ajutăm pe acești oameni și pe termen lung: le vom acordă sprijin și pentru ocuparea unui loc de muncă, în cazul celor care nu au serviciu, și le vom acordă asistentă și pentru soluționarea unor probleme medicale sau sociale”, a precizat edilul Capitalei, Gabriela Firea.
Comisia constituită la nivelul Primăriei Capitalei a analizat toate documentele pentru atribuirea locuințelor de necesitate, și a stabilit că 8 dintre 12 familii afectate întrunesc toate criteriile legale de eligibilitate, unul dintre cele mai importante fiind să nu dețină o altă proprietate.
În incendiul care a avut loc în luna septembrie, au fost afectate 12 familii, iar ulterior s-a aflat că blocul din sectorul 5 care a ars era construit fără niciun fel de acte.
- FOTO – Facebook.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro