Pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineață, pentru a stinge un incendiu izbucnit la locomotiva unui tren care a luat foc în mers.

Din primele informații, este vorba despre locomotiva trenului Oradea – Satu Mare, iar cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.

Locomotova a fost desprinsă de restul vagoanelor, iar cei 30 de pasageri care se aflau în tren au fost evacuați.

La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și spumă și cu o ambulanță.

Mecanicul și ajutorul său au suferit răni ușoare în urma incidentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News