Samolenko și-a pierdut ochiul drept și mâna stângă în urmă cu patru ani, într-o explozie, în timpul luptelor din Donbas cu separatiștii pro-ruși.

Asta nu l-a împiedicat pe locotenentul din Regimentul Azov să se întoarcă pe front pentru apărarea pământului natal. Ilia și camarazii au apărat eroic combinatul metalurgic Azovstal, care devenise bastionul rezistenței ucrainene, însă s-au predat după un ordin primit de la conducerea ucraineană, care a pus capăt bătăliei pentru orașul-port Mariupol.

Ilia Samoilenko

Când soldații s-au predat, rușii i-au „evacuat” în zonele aflate sub controlul lor. Samoilenko a fost dus, inițial, la colonia penitenciară Olenivka, apoi, împreună cu alți comandanți ai Regimentului Azov, într-o locație nedezvăluită din Rusia.

„Rușii urmăresc și ei aceste interviuri. Când ne văd fețele fericite, devin din ce în ce mai supărați”

„Trupele ruse mi-au confiscat mâna protetică, după ce am fost capturat”, a mărturisit Samoilenko. „Pe mine m-au ținut în izolare, singur în celulă. Nu m-au torturat fizic, oamenii din alte părți au suferit mai mult decât mine”, adaugă el.

Eliberarea a fost „dulce-amăruie”, deoarece mulți dintre „tovarășii și frații de luptă” au rămas în captivitate, iar „rușii încă îi torturau, ținându-i în condiții inumane, fără apă și fără hrană”.

„Nu le-a păsat de Convențiile de la Geneva. Nu le pasă de viața oamenilor”, a mai afirmat Samoilenko. El a spus că nu poate împărtăși mai multe detalii: „Rușii urmăresc și ei aceste interviuri. Când ne văd fețele fericite, devin din ce în ce mai supărați”.

Primul lucru după eliberare: a cerut o țigară!

După întoarcerea sa din captivitatea rusă, primul lucru pe care l-a cerut a fost o țigară: „Trebuia să simt că sunt în viață”. „M-am bucurat când când m-am revăzut cu familia. Toți zâmbeam, dar cu lacrimi în ochi”, a completat. 

Samoilenko, alături de rude

Samoilenko se află în aceste zile la Kiev, unde se recuperează după ce a fost eliberat. Așteaptă o nouă proteză de mână și primește consiliere psihologică.

Pentru că în curând, a spus el, „trebuie să ne întoarcem pe câmpul de luptă”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: tsn.ua

 
 

Urmărește-ne pe Google News