Austriaca de 44 de ani stă împreună cu 300 de feline, de toate soiurile şi vârstele, pe care le îngrijeşte foarte bine, cheltuind 350 de euro pe lună numai pentru mâncarea lor, în ciuda faptului că ea câştigă din ajutorul de şomaj 600 de euro. Femeia reuşeşte să strângă restul de bani de la vecinii iubitori de animale şi uneori o mai ajută şi fostul ei soţ.

Vineri, femeia a fost condamnată la 10 luni de închisoare cu suspendare, însă nu pentru că trăieşte în mizerie alături de felinele ei, ci pentru că are datorii de sute de euro la medicul veterinar. Astfel, ea are voia să-şi păstreze mâţele şi e foarte fericită, declarând în timpul procesului că le iubeşte mult şi că le-a pus la toate nume.

 
 

Urmărește-ne pe Google News