Agenții locali vor atenționa, în primă fază, asociațiile de proprietari și proprietarii de spații comerciale că sunt obligați să înlăture țurțurii care se formează pe imobilele pe care le dețin. În situația în care aceștia nu iau măsuri imediate, vor fi sancționați cu amenzi.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, face totodată un apel către locuitorii Sectorului 1 să sprijine acțiunea de deszăpezire a administrației locale, curățând trotuarele de zăpadă și gheață.
„Strada este o prelungire a casei noastre. De aceea, fac un apel către asociaţiile de proprietari și către societăţile comerciale din Sectorul 1 să respecte obligaţiile ce le revin și să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe căile de acces către imobile și din faţa magazinelor”, afirmă Primarul Andrei Chiliman.
Nerespectarea obligațiilor de îndepărtare a zăpezii sau gheții de pe trotuare este sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 500 lei pentru persoanele fizice și cu amenzi de la 500 la 2.000 lei pentru persoanele juridice.