În urma percheziției, telefonul personal al lui Tarabella și mai multe echipamente informatice au fost confiscate de anchetatorii conduși de judecătorul Michel Claise.

„Putem confirma că președintele Roberta Metsola s-a întors din Malta la Bruxelles pentru a participa la o percheziție la domiciliul unui membru al Parlamentului European”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Parlamentului.

Încă un suspect în cazul de corupție de la Bruxelles. Casa europarlamentarului Marc Tarabella, percheziționată în prezența Robertei Metsola
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola | Foto: Profimedia

Articolul 59 din Constituția Belgiei impune ca președinția Parlamentului PE să fie prezentă în cazul unei percheziții a unui parlamentar european ales în Belgia.

Marc Tarabella nu este privat de libertate. Europarlamentarul a declarat agenției Belga că nu are „nimic de ascuns” și că „dorește să colaboreze”.

„Justiția își face treaba de informare și investigare, ceea ce mi se pare absolut normal. Nu am absolut nimic de ascuns și voi răspunde la toate întrebările, dacă asta îi poate ajuta să facă toată lumina în această afacere”, a comentat deputatul.

Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA
Recomandări
Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA

Partidul Socialist a anunțat duminică că Marc Tarabella a fost convocat de Comisia de Vigilență a partidului.

Născut la Liège, primar al comunei Anthisnes, europarlamentar din august 2004 până în iulie 2007, apoi din nou din iulie 2009, Tarabella este vicepreședinte al delegației pentru relațiile cu Peninsula Arabică la Parlamentul European.

De asemenea, el a fost ministru valon al instruirii și ministru al tineretului al comunității franceze (2007-2009). 

După Eva Kaili, vicepreședintele Parlamentului European, săltată vineri, după un flagrant, acesta este al doilea europarlamentar citat oficial în contextul vastei anchete de corupție.

Eva Kaili și alte trei persoane au fost arestate duminică și inculpate oficial, în Belgia, în cadrul anchetei de corupție care vizează instituția europeană, asupra căreia Qatarul ar fi încercat să-şi exercite influenţa.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Adevarul.ro
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI