Primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ, a declarat miercuri că statutul şi actul de constituire ale Asociaţiei Alianţa Vestului vor fi supuse aprobării Consiliului Local cel târziu în luna august, în aceste documente fiind prevăzută şi contribuţia oraşului la bugetul de funcţionare al asociaţiei, arată Agerpres.
„La nivelul Alianţei s-a decis să existe o contribuţie de 0,5
euro pe cap de locuitor, iar la Cluj-Napoca s-a adoptat deja decizia.
Noi acum am finalizat documentaţia şi vom intra cu ea în Consiliul
Local. Această cotizaţie anuală este necesară pentru acoperirea
cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic operaţional”,
a precizat edilul interimar.
Municipiul Arad ar urma să contribuie anual cu aproximativ 80.000
de euro, suma fiind raportată la o populaţie de 160.000 de
locuitori.
Gheorghe Falcă nu va mai face parte din Alianţa Vestului, numele său fiind deja înlocuit în documentele ce vor fi supuse aprobării CL Arad. Falcă a fost ales europarlamentar iat locul său în Alianța Vestului a fost luat de interimarul Călin Bibarţ.
Citește și: OPINIE | UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni