Avocatul Dumitru Bogdan, care locuiește în comuna Gornet, a lansat un demers neobișnuit împotriva autorităților centrale, după ce comuna a fost carantinată. Bărbatul, susținut și de primar, a atacat în instanță ordinul, susținând că nu se poate izola o localitate „pentru câteva cazuri”. Asta deși legea în contrazice.
DSU spune însă că, de fapt, ordinul privind carantina permite
intrările sau ieşirile persoanelor pentru diverse activităţi, inclusiv
pentru a merge la serviciu.
Acum, avocatul a anunțat acum că vrea să obțină despăgubiri mai mari în instanță de la instituția lui Raed Arafat. Inițial, el a cerut 500.000 de euro, dar acum vrea să obțină un milion de euro pentru cei peste 2.000 de locuitori ai comunei.
Într-un comunicat de presă, avocatul Bogdan Dumitru precizează că a modificat capătul de cerere adresată Curții de Apel București, în sensul că a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență să fie obligat la plata sumei de un milion de euro, cu titlu de daune morale.
Cererea a fost modificată, potrivit avocatului Bogdan Dumitru, “având în vedere situația dramatică a locuitorilor comunei Gornet”, precizând că “aceștia au mijloace de subzistență precare”.