Autoritățile locale spun că au mâinile legate și nu pot interveni, pentru că rețeaua nu le mai aparține, notează sursa citată. „Calitatea apei este foarte șubredă. Până în momentul de față numai probleme am avut din cauza asta. Și la electrocasnice. Nici câinele nu bea apa. Are un miros destul de înțepător și foarte, foarte neplăcut”, spune Dézsi Botond Zoltán, locuitor al comunei, de profesie laborant agroalimentar.
Nu suntem mulțumiți de preț pentru calitatea asta. Eu, momentan, este părerea mea, nu o să plătesc apa până când nu rezolvă situația. Este de opt ani așa.
Dézsi Botond, localnic:
Oamenii sunt nemulțumiți și că anul trecut, când au depus o petiție cu aproape 90 de semnături pentru a semnala această problemă la mai multe instituții din Sfântu Gheorghe (Gospodărie Comunală, Prefectură, Direcția de Sănătate Publică, Primărie și Protecția Consumatorilor), nu au primit niciun fel de răspuns, a declarat consilierul local Máthé István, pentru sursa citată.
Directorul operatorului Gospodărie Comunale SA, Kozsokár Attila, spune că problemele cu apa murdară apar îndeosebi vara din cauza consumului foarte mare de apă, mai pronunțat acum din cauza secetei.
Problema ar porni de la rețea, care nu a fost construită pentru o utilizare așa amplă. Nici stația de tratare a apei nu face față atunci când consumul crește peste un anumit nivel, arată sursa citată
„Pe timp de vară crește consumul și sistemul nu face față. Nu așa au fost gândite, proiectate, construite, ca să facă față unor consumuri crescute din cauza stropitului sau a altor activități. Automat, această problemă apare cam două luni de zile, pe timp de vară”, a explicat, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, Kozsokár Attila.
Acesta a adăugat că operatorul regional Gospodărie Comunală a preluat doar sistemul, care a fost construit de autoritățile locale.
Pe de altă parte, primarul comunei, Jancsó Ernő, a transmis că, în prezent, mai mult decât hârtii nu are ce să facă, spunând și că, din cauza contractului de concesiune către Gospodărie Comunală, are „mâinile legate”.