Mai multe asociaţii de proprietari din municipiul Râmnicu Vâlcea au înaintat primăriei, săptămâna trecută, un memoriu prin care cereau eliminarea „taxei pe apa de ploaie” care încarcă, spun aceştia, în mod nejustificat, facturile, informează Agerpres.
Primarul interimar al oraşului Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Matei, a anunţat încă de săptămâna trecută că va propune de urgenţă eliminarea acestei taxe.
„De ani buni, oamenii se trezesc pe facturi cu sume imense în care intră aceste costuri”, a declarat Gheorghe Matei.
Semnatarii documentului au afirmat că taxa pentru apa meteorică a ajuns chiar la 90% din factura lunară emisă de operatorul de apă, Apavil, şi că ar trebui ca apa de ploaie să fie evacuată separat în conductele de canalizare.