Taxa de gunoi pentru cei 350.000 de locuitori ai Sectorului 2 s-a majorat cu 50 la sută.

Consiliul Local al sectorului a aprobat, în ședința din luna decembrie, un proiect de hotărâre care prevede modificarea valorii taxei de salubritate pe care să o plătească oamenii pentru ridicarea gunoiului.

Dacă în 2018 locuitorii sectorului 2 plăteau direct la operatorul de salubritate 8,46 de lei pe lună, adică aproximativ 100 de lei pe an, începând cu 1 martie 2019, taxa de habitat anuală pe care orice locuitor din sectorul 2, nou-născut sau pensionar, va trebui să o plătească va fi de 159 de lei.

Primăria de sector a decis, prin aceeași HCL, că va subvenționa de la buget 30 de lei/ persoană. Doar anul acesta se va plăti nu 159 de lei, ci 129 de lei.

Cea mai mare taxă de salubritate din București

Taxa este achitată de orice rezident în sectorul mai mare decât Clujul sau Constanța, fie copil sau adult.

Calculat pentru anul 2019, când taxa intră în vigoare din 1 martie, pentru o familie de doi adulți și doi copii, costul ar fi de 51,6 lei pe lună, adică 516 lei pe an.

Taxa de gunoi din sectorul 2 devine, astfel, cea mai mare din București.

În sectorul 1, locuitorii nu plătesc niciun ban operatorului de salubritate pentru ridicarea gunoiului. Taxa pentru serviciul de salubritate este suportată de Consiliul Local Sector 1. În schimb, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, vrea să-i determine pe locuitori să învețe să separe gunoiul în tomberoane pentru gunoi umed și pentru cel uscat. În noiembrie 2017,  el declara că „nu vom mai ridica gunoiul dacă nu-l vor selecta”.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Taxa zero pentru gunoi este și în sectorul 3, unde Robert Negoiță a oprit, după 19 ani, contractul cu firma Rosal. Primăria prestează acum acest serviciu prin propria direcție.

Primăria Sectorului 4 a revenit la un operator privat de salubrizare după ce aproape doi ani a făcut curățenie cu propria firmă. Locuitorii din sector plătesc 5,03 lei/ persoană/ lună companiei Rosal pentru ridicarea gunoiului.

Și primarul Daniel Băluță mărise taxa în Sectorul 4, dar instanța a decis definitiv anularea hotărârii care stabilea majorarea taxei până la 12 lei/ persoană/ lună, pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, taxa ar fi fost de 80 de lei.

În sectorul 5, taxa este de 8,46 de lei lunar, de persoană, în timp ce în sectorul 6, taxa este zero pentru colectare selectivă.


Citește și: REPORTAJ | Vis de copil. Floriana, copila de 10 ani care a devenit prinţesă pentru o zi, în „palatul” stilistului Cristi Pascu

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
FANATIK.RO
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI