Sute de jandarmi, salvamontişti, pădurari şi voluntari au participat atunci la misiunea de căutare a planorului. De asemenea, au fost folosite avioane, elicoptere şi chiar drone, însă fără rezultat. ISU precizează, într-un comunicat că ”în cursul verii, Masivul Postăvarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în aerealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpinişti în zonele abrupte, precum şi cu alte forţe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată şi din aer atât cu elicoptere, cât şi cu drone, dar, cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese.
Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care au efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turişti. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat. Totodată, forţele de la faţa locului au descoperit rămăşiţe umane la bordul aparatului de zbor. A fost asigurată perimetrarea zonei, cazul fiind preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele şi împrejurările producerii evenimentului”, se mai precizează în comunicatul citat”.
INFO
Considerat cel mai bun pilot de planor de distanță din România, Mircea Crăciun a dispărut pe 7 august și a fost căutat mai multe zile în zone din județele Brașov, Harghita, Covasna, Argeș, Buzău, Bacău, Vrancea, Prahova, cu echipe mixte formate din salvamontiști, vânători de munte, pompieri, pădurari, jandarmi montani, voluntari. Acestora li s-au alăturat peste 100 de vehicule, autospeciale de teren, șenilate, dar și aeronave, elicoptere și drone, fără nici un rezultat până în acest moment. De pe 16 august, căutările au fost restrânse, însă acestea nu au încetat.
Foto galerie: ISU