Gina Felea le explică tinerelor interesate cât de ușoară este munca într-un club de noapte.

„O muncă ușoară și în același timp distractivă, unde poți câștiga bani simțindu-te ca acasă deoarece noi, aici, suntem o familie. Combinăm munca cu distracția pentru a sta cât mai bine și a transforma o muncă în plăcere”, este descrierea făcută în anuț de tânăra din Vaslui.

Potrivit vremeanoua.ro, Gina Felea le oferă și sfaturi celor care vor să lucreze ca animatoare sau dansatoare începătoare.

„Dacă nu ați mai lucrat vreodată în acest domeniu, nu vă imaginați că o să cuceriți lumea din primul contract, că vă veti îmbogăți peste noapte. Acest lucru se întâmplă, de obicei, după un minim de 10 luni – maxim 24 luni, (depinde de cât sunteți voi ambițioase și de clubul în care ati nimerit). Dar între timp viața bună și banii nu vă vor lipsi cu siguranță nici măcar o clipă”, a scris vasluianca în anunțurile despre locuri de muncă în cluburi de noapte în Italia.

Tânăra susține că a fost damă de companie în Italia și spune că tinerele au nevoie de o perioadă de adaptare.

„Primul contract în această meserie, este de «școlarizare», de învățare, de adaptare la o mentalitate diferită de cea a românilor care frecventează cluburile de noapte din România. Oamenii în străinătate sunt mult mai civilizați decât vă puteți imagina, în anumite țări ei pot fi mai dificil de abordat. Este foarte important să învătați «stilul» fiecărui client în parte, fiecare are personalitatea lui. Acest «stil» se deprinde, în medie, în 3 – 6 luni lucrate. O chestiune extrem de importantă tine de ținuta voastră în club. Cu cât tinuta în club este mai aranjată, curată, veți atrage atenția mai mult (sexy elegant, nu vulgar)”, se arată într-unul dintre anunțurile publicate.

Totodată, Gina Felea pare a „creiona” fișa postului pentru tinerele care vor să lucreze în cluburile de noapte.

„Atitudinea si zâmbetul sunt două chestiuni, la fel de importante. Clienții vin în cluburi să se relaxeze, să uite de problemele cotidiene, rolul vostru este acela de a-i face pe clienți să se simtă bine prin simpla voastră prezență. Ei plătesc pentru relaxare, voi sunteți plătite să vă distrați cu ei la masă pentru hostess – prin a râde, a glumi, a dansa (muzică lentă sau disco), fără a vă dezbrăca sau altceva (…) Este foarte important să munciți, să nu fiți delăsătoare în timpul programului, să vă duceți la fiecare masă în parte, deși colegele voastre de muncă au fost, poate, refuzate. Un client poate să dorească la masa lui, nu neapărat o fată frumoasă, cât zâmbitoare, feminină. Din povestile dansatoarelor/hostess care au fost plecate prin intermediul meu, am constatat că nu frumusetea este un criteriu de bază în fata clientului, ci stilul fiecărei hostesse în parte”, explică Gina Felea.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Tânăra din Vaslui a povestit că a avut o copilărie modestă și, după ce a terminat liceul, s-a angajat ca barmaniță în Brașov. Deși visa să ajungă medic veterinar, n-a refuzat propunerea de a lucra ca damă de companie în Italia.

„Puteam să devin medic veterinar, fără examen, cu drept de bursă. Am fost la olimpiadă. Nu aveam bani să merg la Iași, la facultate, trebuia să îmi iau chirie. Nu am putut să mă angajez, m-am înscris la o școală de asistente, nu am vrut să fiu o povară pentru nimeni. (…) Am lucrat o perioadă în Brașov, ca barmaniță. Patronul a vrut să îmi facă o «surpriză», dar am reușit să scap. Apoi a venit cineva la mine și mi-a spus că prietena lui este impresară și că trimite fete în Italia. Am ajuns în Italia si am fost damă de companie. Am plecat la 18 ani, de atunci nu m-am mai întors. Nu îmi place aici, oamenii sunt răi. Nu vreau să critic România, e țara mea… adevărul doare. În Italia am primit mult ajutor. Am putut să împrumut 180.000 de euro de la bancă, lucrez legal”, a spus Gina.

Gina Felea a stârnit controverse în urmă cu doi ani, după ce a publicat mai multe clipuri prin care le încuraja pe tinere să lucreze în cluburile sale de noapte din Italia. Tânăra a devenit chiar subiect în parodiile actorului Mihai Bendeac.


Citește și O tânără din China și-a scos virginitatea la vânzare pentru un iPhone 8. Ce a primit, în schimb, adolescenta și cum a reacționat


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI