Valoarea salariilor pentru aceste roluri depinde de orașele în care activează companiile respective. Cele mai mari lefuri înregistrate în comparatorul de salarii sunt ale angajaților din marile orașe precum București sau Cluj-Napoca, unde și companiile s-au extins intens în ultimii ani.
„Este firesc ca pentru aceste joburi să se ofere salarii pe măsură, având în vedere că persoanele care ocupă aceste poziții, de regulă, au o experiență solidă, dar și rezultate semnificative în spate. Aceste joburi presupun și un nivel de responsabilitate mai mare față de alte locuri de muncă”, a declarat Bogdan Badea, directorul executiv al eJobs.
Arhitectul IT, rol esențial în companie
În ceea ce privește funcția de arhitect IT, aceasta este esențială, deoarece respectivul se ocupă de proiectarea soluțiilor tehnologice și a serviciilor care sunt folosite într-o organizație sau companie.
În ultimii ani, IT-ul se menține printre domeniile cu cea mai mare ofertă salarială. Cu toate acestea, și în acest domeniu, salariile variază în funcție de senioritatea candidaților, de limbajele de programare pe care le cunosc, de dimensiunea companiei în care lucrează, dar și de impactul proiectelor în care sunt implicați.
Bogdan Badea:
Comparatorul de salarii realizat de eJobs funcționează pe baza informațiilor introduse de utilizatorii platformei.
Până la această dată, 242.208 specialiști și-au precizat salariile pe Salario.
Puteți să vă comparați salariul pe https://www.ejobs.ro/salario/.