Shapps i-a încurajat pe aliaţii internaționali ai Ucrainei în războiul cu Rusia să procedeze la fel.
Această nouă livrare, care survine după altele, include aproximativ o mie de drone de atac de unică folosinţă, plus drone de supraveghere maritimă şi de atac asupra navelor flotei ruse de la Marea Neagră.
Cea mai mare parte a pachetului va cuprinde însă drone FPV (First Person View), acestea din fiind aparate de zbor dirijate de un pilot care vede într-o cască sau pe ecranul unui calculator imaginea terenului deasupra căruia zboară drona.
Regatul Unit a anunţat luna trecută o colaborare cu Letonia pentru organizarea unei coaliţii care să producă şi să livreze Ucrainei drone „pe scară extinsă şi la preţuri abordabile”.
„Suplimentez angajamentul nostru pentru a înarma Ucraina cu noi drone moderne furnizate direct de industria de apărare lider mondial a Regatului Unit, din fabrică direct pe linia frontului. Încurajez partenerii internaţionali să se alăture Regatului Unit în acest efort”, a indicat ministrul Grant Shapps, după ce s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Dronele schimbă cursul războiului din Ucraina”, a subliniat secretarul britanic al apărării, într-o postare pe contul său de pe rețeaua de socializare X.
Drones are changing the course of the war in Ukraine.
— Rt Hon Grant Shapps MP (@grantshapps) March 7, 2024
Thats why today the UK is boosting its delivery of drones to the frontline – upping our commitment from £200m to £325m.
By doing so we will get over 10,000 new drones to Ukraine and remain Ukraines largest drone supplier. pic.twitter.com/xCqLYy0vmh
Atât armata rusă cât şi cea ucraineană folosesc intens dronele pentru recunoaştere, pentru reglarea tirului artileriei şi pentru atacuri asupra infanteriei şi echipamentelor militare, inclusiv asupra tancurilor, blindatelor sau obuzierelor.
Trupele ucrainene încearcă de asemenea să compenseze cu ajutorul dronelor deficitul de obuze de artilerie cu care se confruntă.
Însă armata rusă foloseşte mijloace performante de război electronic pentru neutralizarea dronelor, iar industria militară rusă a conceput de la începutul războiului mai multe tipuri de drone de atac şi recunoaştere.
Spre exemplu, Rusia a dezvăluit săptămâna trecută o dronă FPV necunoscută până atunci, denumită „Vampir”, cu care a distrus unul dintre tancurile americane Abrams furnizate Ucrainei de SUA.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
Marica13 • 08.03.2024, 21:31
Ei au mai multe informații că noi și știu mai bine Noi vorbim așa ca țațele la șanț