Cei doi lideri de stat plănuiesc să discute despre războiul din Ucraina și despre cum s-ar putea încheia, ca parte a unei discuții ample pe teme de politică externă. După deplasarea lui Starmer la Washington, a doua a premierului britanic de la preluarea mandatului, în vară, discuții urmează să aibă loc în weekend cu aliații din NATO pentru a fi informați despre întrevederea de la Casa Albă.
Potrivit surselor citate de The Guardian, ministrul britanic de externe David Lammy și omologul său american Antony Blinken nu s-ar fi dus miercuri la Kiev, dacă nu ar fi fost decisă unda verde cu privire la ridicarea restricțiilor pentru Ucraina asupra folosirii rachetelor occidentale în teritoriul Rusiei. The Guardian scrie că decizia nu va fi anunțată public, pentru a nu fi interpretată ca un act provocator de către Moscova.
Antony Blinken: lucrăm de „urgență” la cererile Kievului
Șeful diplomației americane Antony Blinken și omologul său britanic David Lammy au efectuat miercuri o vizită la Kiev, unde s-au întâlnit cu noul lor omolog ucrainean, Andrii Sîbiha, și cu președintele Volodimir Zelenski. Pe fondul acestei vizite, presa americană a relatat despre necesitatea unui „plan B” și posibilitatea ca SUA să permită folosirea rachetelor ATACMS pentru atacuri împotriva unor poziții militare din teritoriul Rusiei. Administrația de la Washington „lucrează acum la acest lucru”, a recunoscut Joe Biden.
De la Kiev, Blinken a promis miercuri că SUA lucrează „de urgenţă” la cererile militare ale Ucrainei, care insistă asupra a două aspecte, și anume să poată lovi cu rachete occidentale în teritoriul rus și să fie ajutată de vecinii membri NATO să doboare drone și rachete rusești în zonele de graniță.
„Lucrăm de urgenţă pentru a continua să ne asigurăm că Ucraina dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra eficient”, a declarat Blinken în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că Biden şi Starmer vor discuta împreună vineri aceste cereri.
David Lammy: „Putin escaladează” cu rachetele primite din Iran
Vizita de la Kiev a avut loc la o zi după ce Blinken a afirmat, la Londra, că Rusia a primit rachete balistice de la Iran pe care probabil le va utiliza în următoarele săptămâni în Ucraina. Șeful diplomației americane a avertizat că această cooperare între Moscova și Teheran amenință securitatea Europei. El a adăugat că livrarea de rachete balistice iraniene către Rusia constituie „o escaladare dramatică”.
Luând cuvântul la Kiev, David Lammy a precizat la rândul lui că transferul de rachete din Iran spre Rusia a schimbat gândirea strategică la Londra și la Washington. Moscova și Teheranul se dedau unei „escaladări periculoase”, a avertizat el.
„Factorul de escaladare este Putin. Putin a escaladat cu transportul de rachete din Iran. Vedem o nouă axă a Rusiei, Iranului și Coreei de Nord”, a afirmat Lammy, îndemnând China să se îndepărteze de „acest grup de renegați”.
Șeful diplomației britanice a denunțat totodată „sinistra” invazie a Ucrainei din ordinul lui Vladimir Putin și l-a acuzat pe liderul rus de „aroganță și lăcomie”. „Acesta este imperialismul. Acesta este fascismul”, a subliniat David Lammy.
Volodimir Zelenski insistă cu „un plan de victorie”
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a reiterat miercuri că îi va prezenta lui Joe Biden un „plan de victorie” care ar „consolida semnificativ Ucraina” şi ar avea asupra Moscovei un efect „psihologic” ce o va „constrânge să pună capăt războiului”, relatează agenţiile de presă Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Reuşita acestui „plan de victorie (…) depinde în mod esenţial de sprijinul SUA” şi „al altor parteneri” ai Ucrainei, a spus Zelenski la reuniunea anuală „Platforma Crimeea”, organizată la Kiev.
„Ce cuprinde acest plan? O consolidare serioasă a Ucrainei şi, în opinia mea, va avea o influenţă deopotrivă psihologică şi politică asupra deciziei Rusiei de a opri acest război”, a adăugat preşedintele ucrainean, fără a oferi detalii concrete.
Șeful statului ucrainean se va deplasa luna aceasta în SUA pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, ocazie cu care ar urma să se întâlnească, de asemenea, cu Biden şi să-i prezinte respectivul plan. În afară de Biden, Zelenski ar urma să-și prezinte planul celor doi candidați la președinția SUA: democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump.
Mai multe informaţii despre acest „plan de victorie” ar putea fi dezvăluite de Kiev înaintea celui de-al doilea summit pentru pace, unde Rusia ar putea fi invitată.
Kremlinul este sceptic faţă de o asemenea invitaţie și susține că discuțiile trebuie să aibă loc doar între Moscova și Kiev, nu într-un forum internațional în care Zelenski să caute sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a invaziei ruse.
parpalache • 12.09.2024, 19:54
Vaai ce suspans mai era și cu permisiunea aia!Pai era la mintea și a unui biet papagal de pe site-ul asta:Adica de ce le livrasera rachetele alea ucrainenilor?Sa le țina de frumusețe?Nu sa le foloseasca?Daca voiau sa nu le foloseasca nu le livrau și gata!
MAMIRA • 12.09.2024, 14:19
...observam cum dorinta unora de a escalada conflictul este direct proportionala cu distanta la care se afla de acesta, distanta care ii face sa se simta protejati...
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 13.09.2024, 00:43
MAMIRA • 12.09.2024, 14:19
...observam cum dorinta unora de a escalada conflictul este direct proportionala cu distanta la care se afla de acesta, distanta care ii face sa se simta protejati...
Ciudat că polonezii, balticii și finlandezii sunt printre cei mai antiruși, nu? Oare de ce... Or fi de cealaltă parte a planetei, sau or fi chiar la graița cu Rusia?
Catalin08 • 12.09.2024, 12:32
Alt cont, acelasi propagandist. De Rusia nu zici nimic? Se poate retrage azi si va fi pace, pana la urma Rusia a pornit razboiul, a invadat Ucraina si a comis crime de razboi in masa in Ucraina.
CristianCrisan • 12.09.2024, 20:49
Catalin08 • 12.09.2024, 12:32
Alt cont, acelasi propagandist. De Rusia nu zici nimic? Se poate retrage azi si va fi pace, pana la urma Rusia a pornit razboiul, a invadat Ucraina si a comis crime de razboi in masa in Ucraina.
Si eu astept sa vad care e limita de rabdare a lui Putin daca si dupa atacurile cu Storm Shadow sau Atacms..