Jean Padureanu, patronul echipei Gloria Bistrita, a dat, ieri, cu subsemnatul in fata procurorilor anticoruptie. ‘Lordul a fost chestionat cu privire la transferurile jucatorilor Lucian Sanmartean si Ioan Viorel Ganea.

Omul de fotbal, care si-a facut aparitia la sediul Directiei Nationale Anticoruptie la ora 10.00 insotit de avocatul sau, nu a facut nici un fel de declaratii in legatura cu transferurile pentru care a fost chemat sa dea lamuriri. Aparatorul sau a spus insa ca procurorii au primit toate actele necesare din care reies sumele incasate de clubul bistritean pentru cei doi fotbalisti transferati. Si Teia Sponte, vicepresedintele CA al clubului Steaua, a trecut, ieri, pe la DNA.

Si Sica Puscoci a fost audiat

In gluma, oficialul stelist a spus ca este doar in vizita, refuzand sa faca orice declaratii. Alaturi de acestia a raspuns invitatiei procurorilor anticoruptie si avocatul unui alt acuzat in dosar, Sica Puscoci, care a cerut acte care sa-l ajute sa-si construiasca apararea.

Urmărește-ne pe Google News