Fosta componentă a trupei Trident, Loredana, a declarat, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la Antena 1, că naşterea fiicei sale a transformat-o într-o persoană mult mai responsabilă.
„M-a schimbat enorm această naştere dar doar în sens pozitiv. Am devenit mult mai fericită pentru că este cea mai mare împlinire. Am devenit, în acelaşi timp, şi mult mai responsabilă, mai atentă şi mai profundă. Mi-am păstrat însă şi tinereţea şi îmi place în continuare să ies cu prietenii, să ne distrăm. Când vreau să am timp liber, am timp liber. Fetiţa vine cu mine peste tot, am observat că-i place foarte mult să călătorească. Până la 7 luni a văzut deja foarte multe ţări, îi place în avion. A fost în Anglia, în Franţa, în Italia”, a declarat Loredana, care a adăugat că stă în cea mai mare partea a timpului în Elveţia, acasă la Oliver, partenerul său.