Alegerea câștigătorului la loteria bonurilor fiscale va fi realizată în două etape. Prima etapă are loc duminică, 21 august, când vor fi extrase bilele care vor determina ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19:50 și va transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.
Loteria bonurilor fiscale. Revendicarea premiului
Cererile de revendicare a premiilor câștigate la loteria bonurilor fiscale pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine).
Anul trecut, valoarea totală a premiilor acordate la loteria bonurilor fiscale a fost de aproape 5 milioane de lei, sumă care s-a împărţit între 17.985 de câştigători, potrivit datelor MFP.
În acest an sunt organizate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro