La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale au participat bonurile fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 30 septembrie 2016. Potrivit Ministerului Finanțelor Public, fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând de astăzi la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat. Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF, transmite News.ro.

Dacă vor fi depuse cereri pentru mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, va fi efectuată o nouă extragere la o dată ulterior anunţată, pentru desemnarea a maxim 100 de premianţi.

Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV
Recomandări
Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV

Loteria Bonurilor Fiscale – câştigătorii aleși în două etape

Duminică, 16 octombrie, este organizată prima etapă: extragerea bilelor care determină ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  şi al CN ‘Loteria Română’ pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscal – în original, copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Adevarul.ro
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Observatornews.ro
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI