Proiectul a început în 2015 și trebuia să fie gata la 12 iulie 2018, așa cum reiese din Diagrama gant din data de 20 noiembrie 2017, care a fost semnată de managerul proiectului informatic, Liviu Ristoscul, scrie stiripesurse.ro.
Contractul pentru achiziționarea noilor echipamente a fost semnat în 20 decembrie 2017, așadar era cunoscut faptul că terminalele vor avea nevoie de role de hârtie. Cu toate acestea, banii nu au fost incluși în buget, notează sursa citată.
În prezent, proiectul nu este gata, însă echipa de implementare a acestuia a primit chiar și prime de finalizare în valoare de 241,500 lei.
Pe 23 iulie 2018, Liviu Ristoscu a anunțat că proiectul este finalizat și a înaintat în acest sens un document către directorul general al Loteriei.
În schimb, Direcția Logistică a înaintat pe 19 iulie 2018 un document către directorul general prin care înștiințează că nu există role de hârtie pentru noile terminale. Suma de 1.593.602 + TVA, necesară achiziționării acestora, nu este, însă, bugetată pe anul 2018.
În aceste condiții, actualul sistem, pe care Loteria Română îl folosește de 20 de ani, s-ar putea prăbuși. Potrivit știripesurse, există informații potrivit cărora în acest moment deja vechiul sistem nu mai funcționează în peste 100 de agenții Loto din cele 1900 existente în țară, iar asta ar însemna o pierdere de aproximativ 800.000 euro pe lună pentru Loteria Română.
Compania Națională Loteria Română (CNLR) riscă în orice moment să nu mai poată funcționa (6 din 49, JOKER, 5 din 40), chiar dacă au fost investiți aproape șapte milioane de euro în noul sistem în ultimii trei ani.
Loteria Română a acordat premii de 210 milioane de euro la jocurile organizate în 2017.
sursă foto: stiripesurse
Citește și CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/Un zâmbet mai puternic decât moartea. Lecția Zorba sau bunicul care și-a smuls nepotul din ghearele flăcărilor și-a fugit cu el în mare