Mediul de afaceri critică dur proiectul de ordonanță de urgență, care propune majorarea unor taxe în decursul acestui an și a altora din 2023. Guvernul a susținut anterior că nu vor fi introduse sau majorate taxele în acest an.

Taxele care intră în vigoare de la 1 august

– Creșterea accizelor la țigări de la 563,97 lei/1.000 țigarete la 594,97 lei/1.000 țigarete, echivalent cu aproximativ 60 de bani pe pachet

– Creșterea accizelor la alcool

– Se elimină impozitul specific din turism, care va fi înlocuit cu impozitul de 1% pe cifra de afaceri

– Contractele part-time vor fi impozitate la nivelul salariului minim

– Scade plafonul scutirii de impozit pentru cei din construcții, agricultură și industrie alimentară de la 30.000 la 10.000 de lei

– Câștigurile din jocuri de noroc vor fi taxate în trepte, între 10% și 40%.

Scumpiri în turism

Alin Burcea, proprietarul agenției de turism Paralela 45 și vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), spune că noile taxe vor fi automat transmise în facturile consumatorilor.

Orice creștere este proastă, totul e scump în România. Produsul turistic s-a scumpit cu 20% în pandemie, România era scumpă și se va face și mai scumpă. Se va vedea în facturile consumatorilor.

Alin Burcea: 

Acesta spune că în acest an mai puțini turiști au mers pe litoralul românesc, din cauza prețurilor mari.

„Deja vedem o scădere pe litoral, abia la la finalul sezonului estimez că vom ajunge la 80-85% din cât a fost anul trecut. Totul din cauza prețurilor”, a spus Burcea.

Alin Burcea. Foto: Agerpres

Criticile mediului de afaceri: „E catastrofal”

Mediul de afaceri critică în termeni duri creșterea taxelor de la mijlocul anului. 

„Vreau să cred că este doar o glumă proastă. E catastrofal, e împotriva tuturor discuțiilor avute până acum”, a declarat Dragoș Anastasiu – proprietarul Eurolines România și fost președinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).

Anastasiu este implicat și în industria hotelieră – deține un resort de patru stele în Delta Dunării, Green Village.

Acesta reclamă eliminarea impozitului specific din turism, care va fi înlocuit de la 1 august de o impozitare de 1% pe cifra de afaceri.

„Codul Fiscal nu se poate schimba de azi pe mâine. Eu nu cred că va fi așa. Premierul a promis că nu se cresc taxe în acest an. Dacă va fi așa înseamnă că orice bază de încredere se distruge”, spune acesta.

Omul de afaceri spune că înlocuirea impozitului specific din turism cu o taxă pe cifra de afaceri echivalează cu o taxă de solidaritate impusă companiilor.

„Acest tip de impozit forfetar are sens la companii mici și atunci când statul e incapabil să facă colectarea”, arată acesta.

Dragoș Atanasiu

Dragoș Anastasiu: „Statul e incompetent”

Anastasiu critică și taxarea contractelor part-time la nivelul salariului minim. Aceste contracte sunt utilizate frecvent în sezonul estival.

Practic, pentru angajații care lucrează doar 2 sau 4 ore pe zi vor fi plătite contribuții ca și cum aceștia ar fi plătiți cu salariul minim.

Aceasta a mai existat în urmă cu câțiva ani, fiind introdusă de către PSD și eliminată de PNL. 

Este dovada mentalității că statul crede că mediul de afaceri este borfaș. Pentru că statul e incompetent, în loc să facem reforma statului, venim și luăm de la cei care produc. Nu zice nimeni să nu plătim impozite, dar întâi ar trebui să eliminăm excepțiile la Codul fiscal. Să fim rezonabili! Nu vreau să cred că trăiesc în această țară.

Dragoș Anastasiu, om de afaceri:

Anastasiu speră că ordonanța nu va fi adoptată de Guvern în această formă.

Taxarea contractelor part-time, criticată dur

Consultantul fiscal Emilian Duca este de părerea că taxele nu ar trebui modificate în mijlocul anului.

Acesta spune că, din toate măsurile anunțate de Ministerul Finanțelor, doar scăderea pragului la microîntreprinderi este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), restul fiind decizii ale autorităților.

Expertul critică la rândul său suprataxarea contractelor part-time. 

„Taxarea contractelor part-time la salariul minim este o idioțenie. În loc să meargă ITM-ul (Inspectoratul Teritorial de Muncă – n.r.) să descopere munca la negru, a apărut măsura asta. Am mai avut această măsură în urmă cu câțiva ani. Cel mai mult sunt afectate aici asociațiile de locatari”, susține Duca. 

Conform acestuia, asociațiile vor trebui să cotizeze mai mult la stat pentru personalul de curățenie.

Consultantul spune că cei mai nemulțumiți de măsuri sunt cei din domeniul HoReCa, adică hoteluri, restaurante, cafenele. 

„I-a nenorocit, după ce anterior tot statul le-a blocat activitatea în pandemie”, a arătat Duca.

Emilian Duca

Discriminare între câștigătorii de la jocurile de noroc

Sectorul de jocuri de noroc acuză la rândul său că prin măsurile propuse sunt create discriminări între pariori.

„Propunerea Guvernului de mărire a taxelor percepute jucătorilor, așa cum a fost aceasta propusă în proiectul de OUG, discriminează jucătorii pe platformele online, care sunt taxați de la 10% la fiecare retragere, în timp ce jucătorii de la sloturi, cazinouri tradiționale sau cluburi de poker sunt scutiți de orice taxă la retrageri de până la 600 de lei”, arată într-un comunicat Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță.

Organizația cere ca pragul de scutire să fie aplicat și celor care pariază online.

De la 1 ianuarie 2023 urmează alte creșteri

– TVA crește de la 9% la 19% pentru băuturile cu zahăr

– TVA crește de la 5% la 9% la catering și serviciile de alimentație publică, precum restaurante, hoteluri

– Impozitele pe locuințe vor fi taxate la valoarea de piață, stabilită prin grila notarilor. Pentru clădirile rezidențiale cotele de impozitare sunt între 0,1% și 0,2%, iar pentru cele nerezidențiale între 1% și 1,3%.

– TVA de 5% la locuințe se va aplica doar la o singură locuință, a cărei valoare nu depășește 600.000 de lei fără TVA

– Impozitul pe dividende se majorează de la 5% la 8%

– Pragul pentru microîntreprinderi va scădea de la un milion de euro la 500.000 de euro și se impune obligativitatea de a avea cel puțin un angajat. Microîntreprinderile vor plăti impozit de 1% din cifra de afaceri. Firmele care vor depăși acest prag vor plăti impozit pe profit de 16%. De asemenea, vor exista limite pentru activitățile de consultanță și management

– Pragul de venituri de la persoane fizice autorizate (pfa) scade de la 100.000 la 25.000 de euro

– Firmele care au vânzări de peste 10.000 de euro vor fi obligate să aibă POS pentru plata cu cardul.

Deduceri personale

Pe lângă acestea, se propune revizuirea sistemului de deduceri. 

– Va exista o deducere personală pentru cei cu venituri de până în 2.000 de lei brut. 

– La aceasta se poate adăuga o deducere personală suplimentară de 15% din salariul minim brut pe țară pentru tinerii de până în 26 de ani cu venituri  maxim 2.000 de lei mai mari peste salariul minim brut. Acesta este de 2.550 lei brut.

– 100 de lei pentru fiecare copil de până în 18 ani.

Ministerul Finanțelor estimează că va obține din aceste taxe 2,2 miliarde de lei în acest an și 13,4 miliarde în 2023.

Foto ilustrativ: Shutterstock

 
 

Urmărește-ne pe Google News