Deşi s-a semnat şi contractul privind achiziţionarea CFR Marfă de către Grup Feroviar Român, controlat de către Gruia Stoica, Traian Băsescu a declarat că potrivit informaţiilor pe care le are omul de afaceri nu a reuşit până acum să strângă cei 200 de milioane de euro, suma pentru care s-a făcut privatizarea.
„Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte ştiu nu-i va avea şi atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost şi acela cu întârzierea semnării contractului, că s-a plimbat hotărârea de guvern”, a spus Băsescu la Pro TV.
Preşedintele României a declarat că până pe 4 octombrie GFR trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie. În cazul în care, Gruia Stoica face dovada existenţei acestor bani are la dispoziţie 30 de zile pentru a veni cu diferenţa de 180 milioane de euro.
„Pe 4 octombrie, GFR, cel care a fot declarat câştigător al licitaţiei, trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie, după care, în 30 de zile trebuie să vină cu diferenţa de 180 milioane”, a spus Băsescu.
Chiar şi în cazul în care Stoica va aduce toţi banii, preşedintele consideră că în contractul de privatizare ar trebui trecută obligaţia potrivit căreia GFR va dezvolta CFR Marfă.
„În negocierea contractului trebuie să existe obligaţia de a dezvolta compania pentru că simpla achiziţie fără să introduci tehnolgii noi, locomotive noi, mai puţin consumatoare de electricitate, de motorină, depourile în care se fac reparaţiile upogradate, în măsura în care deţine astfle de depouri, trebuie făcute pentru că altfel ne prinde liberalizarea transportului feroviar cu o companie de dimesiunile CFR Marfă nepregătită şi atunci o să vâjâie vagoane cu inscipţia Căilor Ferate germane, austriece, ungureşti, dar nu CFR”, consideră şeful statului.