Crin Antonescu a primit o lovitură grea în această dimineaţa din partea USD. Victor Ponta nu doar că nu a acceptat dizolvarea alianţei din care lipseşte PNL ba mai mult a numit interimari la ministerele părăsite de liberali. Asta în ciuda declaraţiilor făcute de preşedintele PNL care a a anunţat că nu doreşte desemnarea unor miniştri interimari. Însă premierul i-a dat cu tifla preluând el însuşi interimatul la Finanţe, iar Constanţin Niţă pe cel de la Economie. Surse citate de Realitatea TV au precizat că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, nu şi-a depus încă demisia.
Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcţionarea stabilă şi eficientă a Guvernului, primul ministru a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu.
„Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniştri liberali pentru ministerele în discutie, dar propunerea a fost respinsă de către presedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu doreşte să intre în contradicţie cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Crin Antonescu să propună doi miniştri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanţelor Publice şi, respectiv, la Ministerul Economiei. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat şi în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat.
Urmare a acestei situaţii, premierul a luat act de demisiile miniştrilor Chiţoiu şi Gerea şi a înaintat preşedintelui Traian Băsescu, „după consultări în USL”, propuneri pentru ocuparea interimară a celor doua poziţii de miniştri. Ponta a anunţat în şedinţa de guvern că va prelua interimatul la Finanţe, la Ministerul Economiei fiind desemnat Constantin Niţă.
„Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit, în şedinţa de marţi seară, ca domnii Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună miercuri, în mod formal, demisiile din Guvern. Se respectă astfel deciziile anterioare adoptate de către Delegaţia Permanentă a PNL şi reconfirmate marţi seară în BPN, prin care ne menţinem propunerile pentru posturile de miniştri: Klaus Iohannis, ca ministru de Interne şi vicepremier, Eugen Nicolăescu ca ministru de Finanţe, Teodor Atanasiu ca ministru al Economiei şi Cristian Buşoi ca ministru al Sănătăţii”, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, remisă miercuri agenţiei Mediafax.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea încă sunt miniştri, el arătând că demisiile acestora au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern şi că situaţia lor juridică e clară.
„Demisiile reprezintă o voinţă personală care se va concretiza din punct de vedere legal atunci când voi înainta – eu nu pot să înaintez o propunere de revocare a unui ministru fără să spun cine ocupă funcţia respectivă – nu există să las aşa, în aer, ministere”, a spus Ponta.
Ministrul demisionar al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că demisia sa din funcţie va fi înregistrată cel mai probabil miercuri, precizând că rămânerea sa în funcţie a fost decisă de comun acord cu premierul Victor Ponta.
Gerea a fost întrebat dacă şi-a înregistrat demisia din funcţia de ministru. „O să fie înregistrată probabil în zilele următoare, mâine dacă nu mă înşel (…) La minister sunt lucruri în continuare care trebuiau rezolvate, aveam o responsabilitate, şi de comun acord (cu Victor Ponta, n.r.) am mai rămas în funcţie până se finalizau toate lucrurile care erau în curs şi erau şi importante”, a susţinut Gerea.
El a precizat că în acest răstimp, de la depunerea demisiei, a mai semnat acte în calitate de ministru pentru că demisia sa nu a fost înregistrată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News