Elena Udrea a trecut vineri pe la Secţia 2 de Poliţie pentru a da cu subsemnatul la măsura controlului judiciar impusă în dosarul Gala Bute. Potrivit romaniatv.net, la ieşire, fosta şefă PMP a fost întrebată despre faptul că Marian Vanghelie a fost văzut făcând gestul cu degetul dus la nas, gest la care a recurs şi ea atât în Parlament când colegii săi au votat arestarea ei, dar şi atunci când a fost dusă în arest. În acest sens, Elena Udrea a precizat: „Nici n-am văzut ce gest a făcut şi nici nu mi-a spus cui s-a adresat. Întrebaţi-l pe el!”, a menţionat fosta şefă PMP.
Fosta şefă PMP este judecată în continuare sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”. Ea a  fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

 
 

Urmărește-ne pe Google News