Ca urmare a ultimului atac aerian ce a vizat un depozit din Mosul, Irak, ajutorul financiar al SI a scăzut cu 90%, afirmă generalul Peter Gersten, transmite BBC News. În 2014, Trezoreria Statelor Unite a numit Statul Islamic ca fiind cea bine finanţată organizaţie teroristă din toate timpurile.

Gersen, comandant în cadrul operaţiunilor Statelor Unite împotriva ISIS, a declarat că în ultima vreme au fost desfăşurate în jur de 20 de atacuri aeriene asupra depozitelor organizaţiei teroriste cu scopul de a-i limita resursele financiare. El nu a specificat  de unde știe armata SUA câți bani au fost distruși în urma raidurilor aeriene. Potrivit acestuia, în urma unui raid, aproximativ 150 de milioane de dolari, care se aflau într-o casă din Mosul, au fost distruse.

Averea Statului Islamic nu este cunoscută, însă bugetul grupării teroriste ar fi ajuns la două miliarde de dolari, anul trecut, după ce a cucerit mai multe puțuri de petrol și rafinării. De atunci, însă, ISIS a pierdut mai multe teritorii importante, ceea ce ar fi diminuat câștigurile.

Citește și: Gruparea Stat Islamic rămâne fără bani. La ce a recurs pentru a-și crește veniturile

 
 

Urmărește-ne pe Google News