ComenteazăUn şofer care-şi aruncă mucul de ţigară pe geam, oameni care mănâncă seminţe şi scuipă cojile pe jos, un tânăr care fură ceva dintr-un magazin, un tată care-şi altoieşte copilul… Ce facem când îi vedem?
Luăm făptaşul la întrebări sau ne prefacem că n-am observat nimic? Teoretic, îmi doresc să îndrept lumea. Mă uit revoltată înspre cei care fac fapte rele, dar mărturisesc, cu ruşine, că de cele mai multe ori n-am curaj să intervin. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să atrag atenţia cuiva care arunca gunoaie pe jos şi, în mai mult de jumătate dintre cazuri, am primit răspunsuri care mi-au stricat ziua.
Fie o înjurătură, fie un semn obscen, fie o mulţumire succintă în care termenul “Doamnă” a fost înlocuit cu neaoşul “Fă”. Eu am plecat deacolo cu demnitatea boţită şi n-am rezolvat nimic. Recunosc că, deşi în parc am văzut adesea fapte care, vorba poetului, m-au scandalizat, am renunţat la ispita de a le face morală celor implicaţi.
Gândul că acela e parcul în care se joacă copiii mei şi nu se ştie niciodată cât de mult îţi poartă pică un om căruia i-ai spus ceva neplăcut m-a făcut să-mi înghit vorbele. Deşi cred sincer că, exact în locurile cu copii, adulţii ar trebui să se poarte impecabil. Acum câţiva ani, am încercat să denunţ unui poliţist faptul că un tânăr agresiv nu te lăsa să parchezi seara la Universitate dacă nu-i plăteai o taxă, deşi parcarea era gratuită.
La mai puţin de 20 de metri stătea o dubă de poliţie, iar eu am încercat să-i povestesc unui ofiţer toată tărăşenia, dar el m-a expediat grăbit şi mi-a spus, nepoliticos, că are altă treabă. Un tătic care-şi ameninţa copilul cu o bătaie zdravănă mi-a spus că mă bate pe mine mai întâi dacă nu-mi înghit discursul pe care-l pornisem, îngrozită, vrând să salvez omuleţul. Aşa că am plecat, înghiţindu-mi lacrimile, la fel ca şi copilul rămas în ghearele tatălui iubitor.
Nu mă plâng nici de servirea proastă din restaurante până când nu am terminat de mâncat, fiindcă avertismentul neoficial că un chelner pe care l-ai enervat îţi poate scuipa în mâncare îmi dă fiori şi pe şira spinării, şi pe lobii ficatului.
Aşa că, la un bilanţ oricât de sumar, reiese că mai degrabă trec prin lume fără să am curajul să-i cert pe cei care comit fapte rele, deşi nu am scuza că nu i-aş observa. Dimpotrivă, ochiul meu de şoim vânează devierile de la bunul-simţ mai ceva ca pe râme. Dar şoimul românesc, după ce-a fost zburătăcit deatâtea ori, a intrat la dietă…