UPDATE – 21.51: Toate persoanele luate ostatice într-un oficiu poştal din Ucraina au fost eliberate, iar agresorul a fost arestat preventiv, anunţă preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
„Am ordonat autorităţilor locale să ofere întreaga asistenţă necesară persoanelor afectate”, a precizat Petro Poroşenko.
Individul, care probabil a vrut să comită un jaf, a acceptat, după negocieri cu poliţia, să elibereze ostaticii. Nicio persoană nu a fost rănită.
Știrea inițială – Bărbatul, încă neidentificat, este calm și nu a făcut nicio cerere, dar este în contact constant cu poliţia prin intermediul telefoanelor ostaticilor, a declarat şeful poliţiei regionale, Oleg Bekh, la canalul de televiziune ”112 Ucraina”.
„Facem tot ce este necesar pentru a menţine legăturile cu el şi pentru a ne asigura că ostaticii sunt eliberaţi”, a precizat Oleh Beh.
Individul a exprimat, totuși, preocupare privind recentul schimb de prizonieri dintre armata ucraineană şi grupurile insurgente proruse, subliniind că ar fi trebuit eliberate mai multe persoane, dar fără a formula revendicări clare, precizează Mediafax.
Instituţiile guvernamentale şi insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au iniţiat miercuri un schimb major de prizonieri. Conform acordului, Guvernul de la Kiev va elibera 306 prizonieri, iar insurgenţii separatişti proruşi 74.
Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.
Imaginile din zona respectivă, difuzate de televiziuni, arată poliţişti şi maşini de poliţie parcate în apropiere de o clădire cu două etaje din oraş, în timp ce zona a fost închisă traficului.
Recent, a avut loc o luare de ostatici și într-un centru pentru protecția copiilor din Germania.
FOTO – Arhivă
CITEȘTE ȘI… „Coaforul groazei”, luat cu asalt la mai bine de 5 ani de la crima care a îngrozit România
Povestea de viață a celei mai frumoase prințese a României. S-a măritat de două ori și a ajuns la mănăstire