UPDATE 2 februarie, 8.23: Poliția a reținut un bărbat înarmat care a luat ostatic personalul la fabrica Procter & Gamble din nord-vestul Turciei, joi, și a salvat șapte ostatici, punând capăt unui protest față de campania militare a Israelului în Gaza, a anunțat biroul guvernatorului local.

Biroul guvernatorului din Kocaeli a anunțat că ostaticii au fost salvați nevătămați, adăugând că operațiunea de salvare a acestora a fost lansată după ce negocierile cu agresorul au eșuat. „Forțele noastre de securitate au intervenit și l-au neutralizat pe suspect”, se arată în comunicat, care adăugă că acesta este un angajat al fabricii care „a vrut să atragă atenția asupra ocupației în curs în Gaza”, scrie Reuters.

___________________________________________________________________

Bărbatul neidentificat a intrat în fabrica situată în zona industrială Gebze din provincia Kocaeli în jurul orei locale 15.00, menționează agenția de știri Demiroren, adăugând că mai mulți ofiţeri de poliţie au ajuns la faţa locului şi au încercat să-l convingă pe bărbat să se predea.

Guvernatorul provinciei Kocaeli se afla în drum spre locul incidentului, potrivit postului NTV.

„Muncitorii au fost evacuaţi din fabrica P&G din Gebze. Şapte muncitori rămân ostatici. Patronul este responsabil de siguranţa lor”, a scris sindicatul Umut-Sen, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

O fotografie publicată de presa locală arăta în interiorul fabricii un bărbat cu faţa acoperită cu o eşarfă palestiniană şi care purta ceea ce părea a fi un dispozitiv exploziv.

O altă fotografie îl înfăţişa pe bărbat ţinând într-o mână un pistol şi cu cealaltă făcând semnul victoriei (litera V) în faţa unui perete pe care erau desenate steaguri turceşti şi palestiniene şi pe care se putea citi mesajul: „Porţile se vor deschide. Fie odihnă în sicriu, fie moarte pentru Gaza”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News