Cu toate că de peste cinci ani nu a văzut Capitala decât din duba poliţiştilor, “Luceafărul huilei”, nu se grăbeşte să ajungă în oraşul pe care l-a devastat la mineriadele din 1991 şi din 1999. Miron Cozma spune că nu i s-a făcut dor de Bucureşti, aşa că nu-l vom vedea prea curând în capitala României. Totuşi, acesta a ajuns sâmbătă în localitatea sa natală, Petroşani, pentru a-şi vedea familia şi prietenii, care l-au vizitat destul de des în “exilul” din Constanţa, unde trăieşte alături de nevestica sa Marinela Niţu. Interdicţia de a intra în Bucureşti i-a fost impusă lui Miron Cozma în urma implicării acestuia în mineriadele din 1991 şi din 1999. În 2005, Instanţa Supremă a decis să-l condamne la zece ani de închisoare şi să-i interzică “Luceafărului huilei” accesul, pentru o perioadă de cinci ani, în Bucureşti şi în Petroşani. Fostul lider al minerilor Miron Cozma a fost eliberat în decembrie 2007 din Penitenciarul Rahova. l

Urmărește-ne pe Google News