Guvernul a adoptat joi, 27 ianuarie, noi sancțiuni pentru șoferii agresivi în trafic. Modificările și completările aduse OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice urmează să fie publicate în Monitorul Oficial, iar în trei zile să intre în vigoare.
„Scopul legislaţiei rutiere este, în primul rând, de a proteja viaţa, integritatea şi sănătatea persoanelor care participă la traficul rutier”, a declarat ministrul, într-o conferință de presă susținută după ședința de Guvern în care au fost adoptate noile sancțiuni.
„Cred că suntem conştienţi cu toţii de realitatea zilelor noastre, care ne obligă la reacţii adecvate şi responsabile. Carnagiul de pe şoselele României trebuie oprit. Acest obiectiv se atinge prin intervenţii ferme la nivelul legislaţiei rutiere”, a declarat Lucian Bode, joi seara, într-o conferință de presă.
În 2021 s-a înregistrat o scădere a numărului accidentelor grave cu aproape 22% și a persoanelor grav rănite cu aproape 31% comparativ cu 2020, în timp ce numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a crescut cu 8%. Mai exact, am ajuns la 1.778 de morți în accidente rutiere în anul 2021.
Lucian Bode:
Principalele modificări ale Codului Rutier:
- se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 de lei – 725 de lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 de lei – 1.160 de lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;
- se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 de lei – 725 de lei la 1.305 lei – 2.900 de lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
- se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;
- se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;
- se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 de lei – 725 de lei la 870 de lei – 1.160 de lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
- se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 de lei -1.160 de lei la 1.305 lei – 2.900 de lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
- se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 de lei – 725 de lei la 870 de lei – 1.160 de lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
- se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 de lei – 1.160 de lei la 1.305 lei – 2.900 de lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
- se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;
- în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;
- se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.