„Dacă numărul de cazuri din cele 17 state pentru care s-a eliminat măsura suspendării izolării va crește, INSP va informa CNSSU și va decide în consecință.Cetățenii români care circulă în țări precum Belgia, Franța, Italia, Marea Britanie, unde numărul de cazuri este încă mare vor fi monitorizați. Poliția de Frontieră va verifica traseul. Cetățenii care aleg să meargă în aceste zone trebuie să ia la cunoștință măsurile pe care România le impune. Statele respective impun anumite restricții, pentru cei care călătoresc din România în Franța, trebuie să se supună la regulile de carantinare de acolo, iar când te întorci în România te supui regulilor de izolare de aici,” a declarat Lucian Bode, sâmbăta la Digi 24.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat sâmbătă care este lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări, dacă, bineînțeles, sunt asimptomatici.

„Începând de luni,15 iunie cu ora 00:00 se poate zbura către cele 12 țări de pe listă, precu, Austria, Elveția și Germania fără a mai exista măsura izolării la domiciliu. Institutul Național pentru Sănătate Publică va actualiza lista săptămânal și va fi trimisă către CNSSU. În acest moment industria de trasnport aerian a fost grav afectată, mi-aș dori ca în câteva săptămâni să se reia toate zborurile către țările care au fost afectate din martie,” a mai explicat ministrul.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.