„Ne vom înţelege şi pe structura Guvernului. Astăzi am agreat Pachetul social, iar mâine, la ora 14.00, reluăm discuţiile pe structura Guvernului şi cred mâine o să avem definitivat Programul de guvernare. Tot mâine vom agrea acordul politic”, a afirmat Lucian Bode, potrivit news.ro.
Potrivit acestuia, în acordul politic care se va semna sâmbătă se va menționa clar „cum va funcţiona coaliţia – un document scris, semnat de liderii care formează coaliţia”.
„Vom spune exact câte ministere ia fiecare partid. Noi vom spune câte ministere, ce se întâmplă la rotaţie. Am agreat deja că împărţim acest calendar al celor trei ani în două. Vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, să ne furăm căciula unui celuilalt”, a mai spus el.
„România are nevoie de un guvern stabil, românii s-au săturat de această criză politică”, a mai spus Lucian Bode
Afirmațiile ministrului demis de Interne vin în contextul în care criza politică din România durează din 1 septembrie, și nu s-a ajuns încă la un consens care să ducă la învestirea unui guvern. Sâmbătă, 20 noiembrie, la ora 14.00, vor avea loc noi negocieri între PSD – PNL – UDMR, iar luni, 22 noiembrie, cele trei partide vor merge la Cotroceni cu propunerea comună de premier. Potrivit lui Florin Cîțu, Nicolae Ciucă este varianta acceptată de cele trei partide.