„Trebuie să înţelegem că respectarea ordinii şi liniştii publice nu este facultativă, indiferent că eşti membru al unei galerii de fotbal şi am văzut ce s-a întâmplat nu de mult, indiferent că eşti membru al unei formaţiuni politice, cu toţii suntem obligaţi să respectăm legea în România”, a spus Bode într-o declarație de presă preluată de news.ro.
„În consecinţă, ceea ce s-a întâmplat azi-noapte în Piata Victoriei are legătură cu nerespectarea ordinii şi liniştii publice”, a adăugat el.
Potrivit ministrului de interne, „Jandarmeria Română, Poliţia Română au aplicat legea”.
„Eu îi felicit pentru modul în care au acţionat şi trebuie să înţeleagă toată lumea că respectarea legii în România nu este facultativă. Dacă cineva se face vinovat de ultraj, aşa cum spuneţi aici, va suporta consecinţele şi rigorile legii”, a mai spus Bode despre incidentul în care a fost implicat liderul AUR, George Simion.
George Simion, dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat
George Simion a intrat în conflict, în noaptea de joi spre vineri, cu polițiștii și jandarmii în Piața Victoriei din București. Politicianul a venit acolo pentru a pregăti protestul anunțat pentru duminică, dar a ajuns la secție unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis. Poliția nu a precizat însă în ce împrejurări și nici când i-a fost luat permisul auto.
Partidul AUR a informat că Simion „nu a primit niciodată o înștiințare în legătură cu suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule”. AUR a admis însă că liderul său a fost implicat într-un accident rutier, dar la Buzău, și fără să precizeze când.
„A existat un incident rutier minor, o ușoară tamponare, asupra căreia s-a convenit amiabil, fără victime. Presupusa victimă a acestui incident minor nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale și nu a suferit vătămări”, a transmis AUR, care susține că „o astfel de situație nu atrage în niciun fel suspendarea dreptului de a conduce a persoanei implicate într-un incident rutier minor, fără victime”.
Conflictul a avut loc în contextul în care liderul AUR a ajuns de joi seară, 29 septembrie, în Piaţa Victoriei, pentru a pregăti protestul anunţat de partidul său pentru duminică, 2 octombrie.