„Aşa cum aţi văzut în construcţia bugetară pentru anul 2021, am ţinut cont de aceste vulnerabilităţi, eu le numesc vulnerabilităţi ale sistemului de ordine publică faptul că avem în continuare peste 1.000 de posturi de poliţie cu toaleta în fundul curţii. Este o vulnerabilitate pentru Poliţia Română. Fondurile alocate pentru programul anual de investiţii le-am majorat cu 75% în acest an. Mai exact, de la 84 de milioane la 150 de milioane în acest an – 84 de milioane am avut alocat anul trecut”, a declarat vineri ministrul Bode.
Aflat, alături de secretarul de stat Bogdan Despescu, la inaugurarea sediilor Poliţiei municipiului Dorohoi şi Poliţiei oraşului Săveni, Lucian Bode a solicitat mai multă implicare în derularea unor astfel de investiții.
„Faptul că astăzi inaugurăm în judeţul Botoşani două sedii de Poliţie, la Dorohoi şi Săveni, după patru ani, reprezintă pentru mine, ca ministrul al afacerilor interne, un semn încurajator, dar – vă spun foarte limpede – nu şi suficient. Eu vă solicit tuturor, stimaţi colegi, mai multă implicare în planificarea şi derularea unor astfel de investiţii”, a afirmat Lucian Bode.
„Ştim că banii nu ajung niciodată, fondurile nu sunt niciodată suficiente, însă folosind un mixt de finanţare, şi aici mă refer la ce alocăm noi prin bugetul de stat, la fondurile europene la dispoziţia României, a Guvernului, a MAI, a structurilor noastre, dublate de creşterea capabilităţii administrative de a implementa astfel de proiecte, pentru că trebuie să recunoaştem şi aici mai avem mult de lucru, toate acestea vor duce la rezolvarea fie şi parţial a acestei probleme cu care se confruntă Poliţia Română, dotarea inspectoratelor, dotarea sediilor de poliţie”, a adăugat oficialul MAI.