Partidele de opoziție conduse de Cătălin Drulă și Ludovic Orban au depus pe 1 februarie a treia moțiune simplă în ultimele patru luni împotriva ministrului Lucian Bode, susținând că, deși „au trecut trei săptămâni de când a devenit plagiator în mod oficial, acesta este în continuare în funcția guvernamentală, sfidându-i pe români”.

În timpul dezbaterii moțiunii care a avut loc luni, Lucian Bode a acuzat că este victima „unui atac politic concertat” și a susținut că acuzaţiile că a plagiat teza de doctorat nu sunt întemeiate şi că „nişte analfabeţi funcţional” îl denigrează și îl „răstignesc în piaţa publică”.

Pe 11 ianuarie 2023, Comisia de Etică a UBB a anunțat că rezultatul analizei a indicat că lucrarea de doctorat a lui Bode „este profund viciată”. „Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, a arătat raportul Comisiei. 

„Mă adresez, în primul rând, colegilor semnatari ai moţiunii. Este evident pentru toată lumea că aveţi idei puţine şi fixe, deci nu pot să mă declar surprins de ideea voastră de a mai depune o moţiune. Recunosc că mă surprinde însă anduranţa pe care o aveţi la penibil şi la ipocrizie. Aţi compus trei pagini în care aţi reuşit să menţionaţi Ministerul Afacerilor Interne o singură dată şi atunci greşit, dar numele unui jurnalist, Emilia Şercan, şi al USR l-aţi menţionat de 12 ori”, a afirmat Bode în plenul Parlamentului.

În replică, Cătălin Drulă i-a transmis că „este disperat să se agațe de putere”. „Doctorul Bode vorbea mai devreme de securism. Omul care își amenință colegii de partid cu dosare de la «Doi și un sfert». Omul care, dacă aude «pădure», sare în mijlocul nopții cu mâna la chipiu. Omul care și-a făcut un doctorat fake cu conducătorul Academiei SRI”, a afirmat Drulă.

Spre deosebire de moțiunea de cenzură, care duce la căderea Guvernului, trecerea unei moțiuni simple la votul din Parlament nu conduce automat la schimbarea unui ministru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News