„Vă scriu, din păcate, pentru a-mi exprima profunda indignare față de votul dumneavoastră din Consiliul JAI, împotriva aderării României la spațiul Schengen, asta după ce pe 23 noiembrie la Viena, în prezența colegilor noștri, îmi dădeați asigurări că sunteți «un prieten al României», iar poziția dumneavoastră nu este împotriva României, ci împotriva unui sistem nefuncțional care nu trebuie extins cu niciun stat”, a scris Lucian Bode pe Facebook, luni, 12 decembrie.

În mesajul adresat omologului austriac, Bode cataloghează decizia Austriei drept „nedreaptă, injustă, fără nicio justificare reală” și una care „creează la nivelul UE prejudicii uriașe și un precedent periculos în actualul context geopolitic”.

„Nu doar meritul României și al cetățenilor români a fost călcat în picioare odată cu acest vot, dar și valorile și principiile care ne ghidează la nivel european. Toate statele membre au putut vedea cum Austria a adoptat o decizie arbitrară ce încalcă flagrant dreptul României de a fi stat membru cu drepturi depline al spațiului Schengen, iar argumentele pe care le-ați avut la finalul acestui proces pur și simplu nu au nicio legătură cu realitatea”, a punctat Lucian Bode, căruia opoziția i-a cerut demisia în urma eșecului Schengen.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

„Ați tratat românii și România într-o manieră nedreaptă, discriminatorie și ilogică”

Bode spune că nu înțelege de ce delegaţiile participante la Forumul Salzburg de la București pe 16 noiembrie, inclusiv Austria, au anunţat susţinerea eforturilor României pentru aderarea la spaţiul Schengen la Consiliul JAI din decembrie, dar totul s-a schimbat pe 18 noiembrie, când Karner a anunțat că Austria nu susține România.

„Nimeni nu a putut înțelege ce s-a întâmplat în două zile, de ce v-ați schimbat fundamental poziția, în condițiile în care nu apăruse niciun element nou. Ați tratat românii și România într-o manieră nedreaptă, discriminatorie și ilogică”, a precizat Bode.

Ați reușit să stârniți revolta nu doar a românilor din Austria, dar și a propriilor cetățeni, care cunosc realitățile din teren și știu că e injust și imoral să pedepsiți milioane de cetățeni europeni folosindu-vă de argumente false.

Ministrul de interne, Lucian Bode, scrisoare deschisă către ministrul austriac de interne:

În încheierea scrisorii, Lucian Bode îi transmite omologului său că rămâne „cu o datorie morală”, „față de subordonații dumneavoastră și față de cetățenii care v-au acordat un vot de încredere”. „Pentru că pe minciuni și nedreptate nu se poate construi nimic măreț și durabil”.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Aderarea României la Schengen a fost blocată, joi, 8 decembrie, de Austria, care a votat împotrivă în cadrul Consiliului JAI. Olanda a votat și ea împotrivă, susținând că se opune de fapt aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet. Croația, în schimb, a fost acceptată.

Citește și: AUSTRIA CERE PENTRU SCHENGEN: migranții să fie înregistrați în țările de graniță, nu la ei, și condiții clare pentru returnarea migranților – răspuns pentru Libertatea. Ce mai solicită ca să ne accepte?

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

Nic12   •   12.12.2022, 17:36

A scris el?

cobra   •   12.12.2022, 12:42

Măi bode, prieteniile sunt acolo unde se poate fura. Ca sa intelegi, cu nemții esti prieten can cumperi BMW scumpe , cand iti da o masina de protocol, cand iti inchiriaaza din banii lui sa te ridice pe un scaun de unde DAI INAPOI de 30 de ori cat ai primit! Ai inteles? Raportarile tale, gen numar de vitei la ferma de vaci - a dovedit ca MAI este condus de un limitat. Adica a scos in evidenta faptul ca nu se asigura granitele UE. Tu, in propia prostie fie ai fost mintit, fie ai mintit cu statisticile! Gestul cu ecusonul, dovedeste odata in plus lipsa de educatie, superficialitate si incompetenta! I-a- "batut" obrazul austriacului..de fapt el a inteles ca TU esti fara obraz!

    Nic12   •   12.12.2022, 18:00

    El e fără obraz, mincinos, plagiator și loază politică, tu ești un agramat! La așa alegător, alt ales nici că se putea!

pikpik   •   12.12.2022, 12:18

Sedus si abandonat...asa si Bode "competentul" dupå ce si-a spart si ecusonul la negocieri acu continuå så arunce cu mucii in fasole. Care-i scopul? Så-si påstreze scaunul cåldut.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI