„Mi s-a găsit un loc unde cred că pot să fiu util, la departamentul Juridic. Urmează să se definitiveze această situaţie şi joi după-amiaza mă înscriu la organizaţia de Ilfov. Mi s-a spus că este o organizaţie bună, care trebuie întărită şi încerc şi eu să contribui cu ceea ce ştiu”, a declarat Bolcaş, citat de Mediafax.
Lucian Bolcaş a fost deputat PRM în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte PRM. În 10 martie 2010, el a fost exclus din PRM, pentru trădarea intereselor partidului şi pentru declaraţiile publice din ultima vreme, în contradicţie cu deciziile şi punctele de vedere ale formaţiunii.