Potrivit sursei citate, Lucian Boncu a fugit din țară vineri, 28 mai, când a aflat că DIICOT a solicitat arestarea sa în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru că a ordonat asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, editorul șef al site-ului Pressalert.ro.
Celălalt bărbat arestat, un alt lider interlop prieten cu Boncu, Sorin Udrea, a fugit în Italia în 2016, înainte de sentința definitivă a Curții de Apel Timișoara, care l-a condamnat la șase ani și opt luni de închisoare în dosarul de crimă organizată în care a fost inculpat.
Lucian Boncu și Sorin Udrea sunt acum încarcerați în Italia și urmează să fie declanșate procedurile de extrădare.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a liderului interlop Lucian Boncu pentru săvârşirea infracţiunilor de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, informează șiAgerpres.
Iar Tribunalul Timiş a dispus, vineri, 28 mai, arestarea în lipsă a inculpatului Lucian Boncu, pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit procurorilor, la data de 10 septembrie 2019, inculpatul a încercat să determine mai multe persoane să-l împuşte pe jurnalistul Dragoş Boţa, de la o publicaţie online, ca răzbunare pentru articolele compromiţătoare scrise de acesta la adresa sa, arată un comunicat al DIICOT remis vineri, 28 mai.
În acest scop, i-a predat unuia dintre atacatori, în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc semiautomată, calibrul 7,65 mm, promiţând că în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale îl va recompensa financiar atât pe el, cât şi pe ceilalţi participanţi la agresiune, precum şi că le va oferi arma de foc în mod de gratuit, menţionează comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au aflat că jurnalistul din Timișoara era vizat în timp ce strângeau probe în dosarul de trafic de cocaină.
Dragoș Boța a dezvăluit în articolele sale de investigație activitatea membrilor grupării, în care interlopul Boncu deținea un rol „marcant”, după cum au apreciat anchetatorii.
Publicația online Pressalert.ro scrie că Sorin Udrea este cel care a ajutat-o pe fugara Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, să obțină acte de rezidență în Italia și că împreună cu Boncu au pus la cale o adevărată operațiune de decredibilizare și anihilare a procurorilor și polițiștilor care le-au făcut dosarele penale.
Foto: Pressalert.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro