UPDATE ora 16.15: Partidul condus de Cătălin Drulă susține că directorul școlii „a primit un telefon care i-a schimbat radical comportamentul”, după ce inițial acceptase să facă un tur al șantierului cu Lucian Judele.

„Dincolo de injuriile aduse viceprimarului USR, directorul școlii a încercat să-l închidă pe viceprimarul Judele în baia școlii, într-un act care poate fi calificat ca sechestrare – lipsire de libertate, conform Codului Penal”, mai scrie în comunicatul USR București, care îl acuză pe director că a vrut să ascundă problemele și să blocheze „eforturile de verificare ale unui reprezentant al autorității locale”.


„Am primit foarte multe sesizări de la părinții care au copii în școala Mexic și mi-au spus că le este frică să își mai dea copiii la școală pentru că în acea școală este un șantier. Trec muncitori cu flex, trec muncitori cu picamer. Chiar dacă sunt în clase, sunt zdruncinați de zgomotele pe care muncitorii le provoacă. Atunci am fost la fața locului, să văd dacă se constată cele pe care le-am primit în sesizări. Am ajuns la fața locului, am vorbit cu directorul, cu Poliția Locală, care este la ușa de la intrare”, a spus Lucian Judele la B1TV.

El a adăugat că a avut permisiunea să intre în școală și că a făcut un tur împreună cu directorul.

„Și nu numai că cele sesizate s-au constatat, a fost chiar mai rău decât ceea ce ne-au spus părinții. Am spus domnului director să se dea puțin deoparte că voi lua câteva cadre. Am început să filmez din curtea școlii și am intrat ușor, ușor la parter, etajul 1. Acolo, așa cum ne-au spus părinții, este o singură baie pentru copiii de grădiniță, primară, de gimnaziu. Mai mult, este o baie mixtă pentru băieți și pentru fete. Domnul director înainte să facem live-ul mi-a arătat niște colaci pe care îi pun pentru cei de la grădiniță”, a spus Judele.

Acesta a precizat că înainte să intre în baie s-a asigurat că nu există niciun copil. „Când am ajuns în baie, ei mi-au zis că vor suna la poliție. Au sunat la poliție, dar nu au zis că e viceprimarul, au zis că e un bărbat oarecare în baie la copii. Poliția a venit”.

După ce un echipaj de poliție a ajuns la Școala Gimnazială Mexic, viceprimarul USR a mers la mașina polițiștilor. El a susținut că polițiștii au înțeles situația și nu a trebuit să dea declarații.

Urmărește-ne pe Google News