Lucian Mitrea, ceva mai supărat de această bârfă care a luat amploare, a declarat că domnişoara care acuză nu vrea decât să-i atace familia şi să-şi clădească o carieră pe spatele persoanelor publice. „Sunt sigur că e totul planificat. Fata asta a zis nişte cuvinte foarte urâte, nu vreau să fac şi eu la fel, pentru că nu vreau să fiu un mitocan” a afirmat Lucian la Happy Hour.
Lucian nu şi-o aminteşte pe cea care-l acuză
Corina Popa (foto, drepata) era, în urmă cu opt ani, preşedinta fan-club-ului Akcent. Fata era încă de pe atunci îndrăgostită de Marius, unul dintre membrii trupei şi se pare că îşi dorea foarte mult să apară într-un videoclip al băieţilor. Soţul Andreei Bănică recunoaşte că e posibil să o fi cunoscut pe această fată la un moment dat, mai ales că era disperată să se afirme, numai că, nu îşi aminteşte deloc de ea. „Am cunoscut mulţi oamnei la viaţa mea, dacă o cunoşteam pe ea «altfel» mi-aş fi amintit”, a adăugat nervos impresarul de vedete.
Andreea Bănică: „Nu dau doi bani pe ce zice asta. Nu sunt o proastă”
Andreea Bănică a fost, în schimb, foarte relaxată şi amuzată de toată această debandadă. „Nu dau doi bani pe ce zice asta. Ştiu foarte bine unde mi-e limita. Nu sunt o proastă. Am demnitate şi sunt feministă, iar aceste bârfe nu mă afectează”. Andreea a recunoscut că la începutul relaţiei dintre ea şi Lucian au existat şi mici certuri şi despărţiri, timp în care acesta poate îşi făcea de cap. Însă era conştientă că era perioada lui de „Don Juan”, şi de fiecare dată s-a întors la ea, drept urmare cei doi au o relaţie de 17 ani, o căsnicie de doi şi, în plus, o fetiţă care îi uneşte.