În 2007, Lucian Pintilie, prezent la şcoala de vară organizată la Memorialul Sighet de către Fundaţia Academia Civică, a făcut o serie de declarații spectaculoase. Printre cele mai interesante mărturisiri ale sale au fost legate, însă, de relația sa cu Securitatea din timpul epocii Ceaușiste.

Lucian Pintilie le-a povestit celor 100 de elevi prezenţi la şcoala de vară de la Sighet cum a fost racolat de Securitate la 17 ani şi cum a refuzat în cele din urmă să devină turnător.

“Aveam 17 ani, dar păream de 13. şi echilibram aceasta anormalitate printr-o obrăznicie absolut scandaloasa. Eram student în primul an la Institutul de Teatru, când, într-o noapte, tatăl meu a fost arestat de organele Securităţii. Mi s-a cerut să devin informator. Din sete de pitoresc şi din spirit de aventura mai degrabă decât din frica, am acceptat. Abia în clipa în care mi s-a cerut primul raport am realizat nu atât monstruozitatea faptului, cât imposibilitatea organică de a îndeplini un anume tip de performanţă. Pentru că eram pur şi simplu inapt. Mai precis spus: nu resimţeam nicicum aceasta inaptitudine ca pe o formă superioară de morală.

Ci ca pe o infirmitate. Nu pot domnule, să o facă alţii dacă pot. Pesemne că Securitatea avea intenţia să scoată din mine, intrasem primul la facultate, un agent de nădejde întrucât manifestă o deosebită toleranta şi răbdare faţă de rapoartele debile pe care le aduceam şi în care incriminam felurite deficienţe administrative. Adică astea erau turnătoriile mele la Securitate.

Păi, că nu curge apa caldă la căminul studenţilor, că nu sunt bine curăţate closetele, iar eu supravieţuiam provizoriu ca un om cinstit, alimentându-i cu denunţuri ridicole, aşteptând cu un soi de nădejde confuză. Ce anume? Eliberarea tatălui meu. Până când, într-o zi, Securitatea s-a plictisit şi s-a hotărât să mă treacă printr-o proba de foc.

Au trimis la mine o turnătoare ultracunoscută, cu o provocare grosolană, dar foarte primejdioasă. Un personaj caricatural, dar atât de deconspirat încât putea fi returnat fără cea mai vagă mişcare de conştiinţa. Și atunci a apărut întrebarea chinuitoare.

Şi dacă, într-o proporţie de unu la zece mii, nu e turnătoare? Dacă, pur şi simplu, ea este inocenta? Atunci a fost singurul gest al vieţii mele de care sunt mândru. Am înfruntat toate riscurile şi nu am turnat-o. Peste două zile, ca un semn ceresc, cu prilejul zilei de 7 noiembrie, o amnisitie comunistă îl elibera pe tatăl meu din beciurile Securităţii. M-am dus la ultima mea întâlnire cu organele Securităţii.

Şi astăzi în vine să roşesc de neobrăzarea cu care le-am adresat următorul text în care nebunia era ca şi credeau: eu sunt un mare regizor şi niciodată nu mă voi ocupa de asemenea activităţi care mă pot distrage de la munca mea de creaţie. Aceastț istorie s-a petrecut acum 56 de ani”, a povestit Lucian Pintilie, conform memorialsighet.ro.

Cu toate acestea, Lucian Pintilie a spus că n-a avut de suferit de pe urma refuzului său de a colabora cu Securitatea şi că mitul persecuţiilor impotiva celor care refuzau colaborarea a fost întreţinut tot de fosta Securitate.

Lucian Pintilie, interzis de Ceaușescu. A fost lăsat să plece din țară

 
 

Urmărește-ne pe Google News