Românul a fost condamnat marţi la cel puţin 20 de ani de închisoare după ce şi-a ucis colega de apartament, pe Florina Pastina, în vârstă de 36 de ani, potrivit bbc.com.
Pe data de 19 iulie, anul trecut, Lucian a atacat-o pe femeie în timp ce aceasta se afla în bucătăria locuinței lor din Croydon, sudul Londrei.
Bărbatul a lovit-o pe femeie în mod repetat în cap cu ciocanul. Pe corpul victimei s-au găsit de asemenea arsuri despre care s-a stabilit că proveneau de la un ceainic cu apă fierbinte. El i-a atacat apoi cu acelaşi ciocan şi pe nepotul şi nepoata victimei, amândoi în vârstă de 25 de ani, care au fost răniţi, dar au reuşit să fugă.
Cu o noapte înainte de atac, românul se drogase cu cocaină și se uitase la filme pornografice cu tente sadomasochistice.
Instanța a aflat că Lucian era atât de obsedat de Florina încât a instalat camere video la duș. Acesta i-a trimis chiar felicitări în care o nume pe femeie „cea mai frumoasă creatură din Univers”.
Judecătorul Richard Marks QC a decis ca românul să fie închis pentru cel puțin 20 de ani. Lucian și-a recunoscut crima, declarând că „pur și simplu a răbufnit” atunci când Florina l-a întrebat dacă e totul în regulă.
Lucian Stinci, din Vulcan, județul Hunedoara, trăia de 10 ani în Marea Britanie şi lucra ca supervizor la un hotel.
Victima românului, Florina Pastina, era profesoară. Născută în Arad, a făcut școala la Timișoara, unde a urmat cursurile Universității de Vest. Ea a devenit profesoară de limba engleză și a predat într-o localitate din mediul rural, în Timiș. Tot acolo și-a și cumpărat casă.
În urmă cu câțiva ani, Florina a decis să plece în Londra, penturu a câștiga mai mulți bani. A reușit să își echivaleze studiile și să se angajeze la o școală unde preda limba engleză.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!