Podul suspendat de la Brăila se apropie de o nouă etapă a
construcției, după ce italienii de la Astaldi au ridicat cei doi piloni ai
podului până la înălțimea de 192 de metri.
„În viitorul apropiat, japonezii de la IHI vor începe întinderea perechii de cabluri principale între blocurile de ancoraj, aproximativ doi kilometri în linie dreaptă. Din multe puncte de vedere este cea mai impresionantă lucrare de infrastructură din țara noastră”, spun reprezentanții asociației Pro Infrastructură.
Membrii asociației au folosit ocazia pentru a scoate în
evidență și faptul că CNAIR nu a reușit nici până acum să emită autorizațiile
pentru construcția drumurilor de legătură ale podului peste Dunăre.
„În punctualitatea echipei din Japonia putem avea încredere, dar nu același lucru îl putem spune despre CNAIR, care de 3 ani ne promite că va rezolva problemele birocratice și va emite autorizațiile de construire pentru drumurile de legătură pe întreaga lungime prevăzută în proiect”, susțin reprezentanții asociației Pro Infrastructură.
O construcție de 500
de milioane de euro
Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcţie de acest gen din istoria României de după Revoluție, cu o valoare estimată de 500 de milioane de euro, şi al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, de pe tot cursul Dunării (după Porţile de Fier), potrivit CNAIR.
Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre
în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes
naţional, este de 23,4 kilometri. Acesta este împărţit în două secţiuni:
drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22
Smârdan-Măcin.
Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19
kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier, a transmis CNAIR. Până la km 7
va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo – câte una pe
sens.
Viaducte, drumuri de
legătură și intersecţii giratorii
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de
4,3 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două
intersecţii, potrivit CNAIR. Patru benzi de circulație și trotuare pentru
pietoni și biciclete pe pod. Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri
de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii,
plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul de la Tulcea va exista şi o
staţie automată de taxare.
Calea pe pod va avea 22,00 metri, fiind alcătuită din 4
benzi de circulaţie de 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5
m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de
3,00 metri. Acestora li se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale
pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de
câte 2,80 metri fiecare, mai transmite CNAIR.