Vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera și retur), vor coborî în stația Aurel Vlaicu și, de pe același peron, vor lua un alt tren de la aceeași linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulație între trenuri pe tronsoanele Berceni-Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute respectiv 8-9 minute în restul zilei.

Pe tronsoanele Aurel Vlaicu-Pipera-Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic și de 16 minute în restul zilei.

În perioada 1-2 septembrie (sâmbătă și duminică), călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera și retur) vor coborî în stația Aviatorilor și vor lua un alt tren de la aceeași linie, pentru continuarea călătoriei.

Pe tronsoanele Berceni – Aviatorilor – Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor – Pipera – Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute.

Călătorii vor fi permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar și din stații.

Alternative RATB

Vă reamintim că stația de metrou Pipera a fost închisă complet, timp de două zile, pe 15 și 16 iulie, pentru modernizarea sistemului de control acces. Astfel, trenurile au  circula numai până la și de la stația Aurel Vlaicu. Pentru a ajunge la serviciu, bucureștenii care lucrează în Pipera au beneficiat de o linie specială, pusă la dispoziție de Regia Autonomă de Transport București (RATB).

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

De data aceasta, nu se va mai întâmpla la fel, dar rămân valabile liniile de suprafață aferente zonei afectate, cel puțin pentru ziua de vineri.

Între timp, linia 5 de tramvai s-a desființat și a fost înlocuită cu linia-navetă de autobuze 605, care face legătura între nordul și centrul Capitalei, mai precis Centrul Comercial Băneasa – Sf. Vineri, prin bulevardul Barbu Văcărescu (legătură cu stația de metrou Aurel Vlaicu).

Tot dinspre Sf. Vineri, vine și tramvaiul 16, care întoarce chiar pe Plarforma Pipera. Dinspre zonele Pantelimon-Obor vine tramvaiul 36.

Revenind la partea de nord a orașului, poate fi folosită linia de autobuze 112, care ajunge la stația de metrou Aurel Vlaicu, pâna la Chitila via Băneasa.

O altă linie de autobuz este 135, care poate fi folosită de cei din sectoarele 3 și 4, Vitan sau Berceni, dar și de locuitorii din zonele Iancului sau Ștefan Cel Mare. Vine dinspre CET (Centrala Electrică şi de Termoficare) Sud și întoarce sub Podul CFR Constanța, cel face legătura cu localitatea Pipera. Aici, are capăt comun cu linia 112. Sau, mai rămâne meroda mersului pe jos, între Aurel Vlaicu și Pipera.

În schimb, sâmbătă și duminică, când metroul va fi schimbat la Aviatorilor, soluțiile sunt mai puține. Poate fi folosită linia de autobuz 301, care ajunge foarte aproape de stația Aurel Vlaicu… și cam atât. Aici, va fi mai greu cu mersul pe jos pâna la Pipera, deci rămâne viabilă soluția așteptării metroului către această direcție, la linia alăturată, între 10 și 16 min.  Sau să încercați cu 16 și 36, tramvaiele care ajung direct la Pipera, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

În acest weekend, afectat de lucrările din subteran de la stația Pipra, personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor, iar în perioada lucrărilor de modernizare circulația trenurilor se va reorganiza astfel:

 

Anul acesta, în luna aprilie, în cadrul campaniei #salvatipipera, Libertatea a arătat cum întorc metrourile la stația Pipera (VIDEO). ”Minim posibil este undeva între trei şi patru minute!”

  • FOTO – Dragoș Tănase

Citește și: Căile Ferate ale Bucureştiului, în prag de desfiinţare. Drumul de fier urban, înlocuit cu bulevarde


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI