Vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera și retur), vor coborî în stația Aurel Vlaicu și, de pe același peron, vor lua un alt tren de la aceeași linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.
La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulație între trenuri pe tronsoanele Berceni-Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute respectiv 8-9 minute în restul zilei.
Pe tronsoanele Aurel Vlaicu-Pipera-Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic și de 16 minute în restul zilei.
În perioada 1-2 septembrie (sâmbătă și duminică), călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera și retur) vor coborî în stația Aviatorilor și vor lua un alt tren de la aceeași linie, pentru continuarea călătoriei.
Pe tronsoanele Berceni – Aviatorilor – Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor – Pipera – Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute.
Călătorii vor fi permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar și din stații.
Alternative RATB
Vă reamintim că stația de metrou Pipera a fost închisă complet, timp de două zile, pe 15 și 16 iulie, pentru modernizarea sistemului de control acces. Astfel, trenurile au circula numai până la și de la stația Aurel Vlaicu. Pentru a ajunge la serviciu, bucureștenii care lucrează în Pipera au beneficiat de o linie specială, pusă la dispoziție de Regia Autonomă de Transport București (RATB).
De data aceasta, nu se va mai întâmpla la fel, dar rămân valabile liniile de suprafață aferente zonei afectate, cel puțin pentru ziua de vineri.
Între timp, linia 5 de tramvai s-a desființat și a fost înlocuită cu linia-navetă de autobuze 605, care face legătura între nordul și centrul Capitalei, mai precis Centrul Comercial Băneasa – Sf. Vineri, prin bulevardul Barbu Văcărescu (legătură cu stația de metrou Aurel Vlaicu).
Tot dinspre Sf. Vineri, vine și tramvaiul 16, care întoarce chiar pe Plarforma Pipera. Dinspre zonele Pantelimon-Obor vine tramvaiul 36.
Revenind la partea de nord a orașului, poate fi folosită linia de autobuze 112, care ajunge la stația de metrou Aurel Vlaicu, pâna la Chitila via Băneasa.
O altă linie de autobuz este 135, care poate fi folosită de cei din sectoarele 3 și 4, Vitan sau Berceni, dar și de locuitorii din zonele Iancului sau Ștefan Cel Mare. Vine dinspre CET (Centrala Electrică şi de Termoficare) Sud și întoarce sub Podul CFR Constanța, cel face legătura cu localitatea Pipera. Aici, are capăt comun cu linia 112. Sau, mai rămâne meroda mersului pe jos, între Aurel Vlaicu și Pipera.
În schimb, sâmbătă și duminică, când metroul va fi schimbat la Aviatorilor, soluțiile sunt mai puține. Poate fi folosită linia de autobuz 301, care ajunge foarte aproape de stația Aurel Vlaicu… și cam atât. Aici, va fi mai greu cu mersul pe jos pâna la Pipera, deci rămâne viabilă soluția așteptării metroului către această direcție, la linia alăturată, între 10 și 16 min. Sau să încercați cu 16 și 36, tramvaiele care ajung direct la Pipera, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu.
În acest weekend, afectat de lucrările din subteran de la stația Pipra, personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor, iar în perioada lucrărilor de modernizare circulația trenurilor se va reorganiza astfel:
Anul acesta, în luna aprilie, în cadrul campaniei #salvatipipera, Libertatea a arătat cum întorc metrourile la stația Pipera (VIDEO). ”Minim posibil este undeva între trei şi patru minute!”
- FOTO – Dragoș Tănase
Citește și: Căile Ferate ale Bucureştiului, în prag de desfiinţare. Drumul de fier urban, înlocuit cu bulevarde