Cuprins:
Lucrările fac parte din proiectul de modernizare feroviară de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț
„Aceste lucrări fac parte din proiectul de modernizare feroviară de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț. Datorită faptului că linia ferată străbate diametral orașul, era necesar să se dezvolte un proiect care să faciliteze accesul publicului călător din Nordul orașului la transportul feroviar, printr-un portal nou. Astfel, s-a proiectat construirea clădirii de călători 2, care va funcţiona complementar cu clădirea de călători existentă şi va fi amenajată pe două niveluri (parter+etaj)”, a informat instituția.
Noua clădire va deservi publicul călător din partea de nord-vest a orașului
Va face legătura cu actuala clădire de călători printr-o pasarelă centrală, cu următoarea structură:
- corpul 1 (acces pasarelă) – va fi situat în holul central al clădirii de călători existente, iar accesul la acesta, se va face prin intermediul scărilor fixe, scărilor rulante şi unui lift;
- corpul 2 (distribuţie peroane) – va fi situat deasupra celor 4 peroane intermediare dintre liniile 1-8, accesul la fiecare peron realizându-se prin intermediul scărilor fixe, scărilor rulante şi lifturilor;
- corpul 3 (zonă de tranzit, aşteptare şi mic comerţ) – va fi situat deasupra liniilor 1T – 6T şi va face legătura cu clădirea de călători 2;
- corpul 4 (distribuţie spre strada Nera) – va traversa clădirea de călători 2 fiind reprezentat de o pasarelă închisă, cu acces din clădirea de călători 2, cu rol de distribuţie a publicului către strada Nera şi către parcarea supraterană.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro