„Nu i-am văzut la drapelul național, nu i-am văzut la momente esențiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al națiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie și nu i-am văzut făcând cruce”, a declarat Ludovic Orban, potrivit transcriptului furnizat de PNL.
Orban a precizat că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia și Biserica.
„Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de Biserică, un partid care să promoveze morala creștină ca fundament al moralei publice, noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiționale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea”, a spus liderul liberalilor.
Președintele Camerei Deputaților a subliniat că el candidează pentru funcția de președinte al PNL „pentru că am convingerea că împreună cu dumneavoastră am capacitatea de a duce în următorii patru ani Partidul Național Liberal spre victorii”.
În final, Ludovic Orban a menționat că este dispus să își dea și viața pentru binele Partidului Național Liberal.
Dau Partidului Național Liberal, așa cum dau de 30 de ani: mintea mea, sufletul meu, inima mea, timpul meu, energia și chiar și viața dacă este nevoie. Nu există niciun fel de limită în efortul pe care sunt capabil să-l fac pentru a duce Partidul Național Liberal și România acolo unde îi este locul, pe primul loc.
Președintele PNL, Ludovic Orban:
Alegerile pentru noul lider al PNL sunt programate pe 25 septembrie, iar candidați sunt Ludovic Orban și Florin Cîțu.